În general, economiştii asociază piaţa cu mecanismul cel mai eficace pentru alocarea eficientă a resurselor.

Într-o piaţă perfectă, firmele vor concura una cu alta pentru a satisface, în cele mai bune condiţii, cererea. O astfel de piaţă concurenţială va fi caracterizată prin presiuni „a la baisse” asupra preţurilor, până la un nivel care să acopere costurile şi marjele de profit rezonabile pentru producători şi ofertanţi. Firmele care nu se vor adapta vor da faliment sau vor fi eliminate de pe piaţă de alţi concurenţi mai adaptaţi la realităţile economice. Unele vor încerca să practice preţuri foarte ridicate, dar vor fi nevoite să revină la preţuri rezonabile dacă există concurenţă. În conformitate cu un asemenea raţionament, piaţa este un sistem care se autoechilibrează favorabil, atât pentru cumpărători, cât şi pentru ofertanţi, grăbind diversificarea obiceiurilor de consum şi a înclinaţiei spre inovare şi menţinând economia la un nivel rezonabil de eficienţă.

Politica în domeniul concurenţei este importantă, în primul rând, ca mecanism de corectare a imperfecţiunilor pieţei.

Procedând prin punerea în practică a unei astfel de politici se speră în plus că se va menţine un nivel general rezonabil de eficienţă economică. Prin prelungirea raţionamentului, se poate afirma că, lipsa unei astfel de politici articulate, sau, mai rău, existenţa uneia nefuncţionale vor crea premise ca firmele să opereze neconcurenţial sau să concureze neloial, generând efecte de ineficienţă în producţie şi în alocarea factorilor de producţie.

Problema cu privire la ce se înţelege prin mecanismele anticoncurenţiale şi cum operează ele în practică, precum şi cea referitoare la ce fel de control se poate exercita asupra acestora este foarte complexă în plan internaţional şi chiar regional.

Multe fenomene pe care legislaţiile şi practicile naţionale nu le-au surprins operează numai transfrontalier, cum ar fi foarte frecventa practică a cartelurilor internaţionale în multe sectoare industriale.

O sursă de practici neconcurenţiale o reprezintă chiar şi guvernele, care, prin ajutoare financiare directe, alte forme de sprijin intern sau reguli şi proceduri restrictive, pot favoriza agenţii economici interni sau discrimina firmele din ţările partenere. Aceste din urmă practici sunt frecvent considerate a fi şi bariere netarifare, analizate pe larg de specialiştii în domeniul politicilor comerciale.

Având în vedere raţiunile expuse, se poate spune că delimitarea dintre politica în domeniul concurenţei şi politicile comerciale este destul de dificilă.

La nivelul Uniunii Europene, măsurile respective se înscriu mai clar în cadrul politicii concurenţiale.

Acolo unde un guvern încearcă să sprijine propriile firme în interiorul unei uniuni vamale, el va proceda fie la subvenţionare directă sau indirectă, fie la relaxarea procedurilor de achiziţii şi fuziuni.

Astfel, o politică în domeniul concurentei la nivelul unei regiuni cuprinzând mai multe state va fi o ecuaţie cu mai mulţi parametri şi se va referi în egală măsură la firme (întreprinderi) dar şi la guverne.

Vrei mai multe informaţii despre acest subiect? Cumpără acum STUDIUL IN INTREGIME

CLICK AICI PENTRU A CUMPĂRA ACUM! 

 PREŢ – 6 EURO cu plata rapidă prin SMS!

NUMAI în reţelele ORANGE si VODAFONE

 Studiul se livrează în format electronic, prin email, în termen de maxim 24 de ore de la efectuarea plăţii!

Detalii tehnice ale studiului:

Autor ECHipa www.studiijuridice.ro
Anul elaborarii 2008
Pagini:

13

Detalii tehnice: Formatul paginii: A4; Font: Times New Roman; Dimensiune caractere – 12 pt.; Distanta intre randuri: 1.5
Note de subsol:

DA

Diacritice-ă,â,ţ,ş:

DA

Note de subsol:

DA

Bibliografie: DA
Printabil: DA
Se distribuie in format: *.PDF
Optiune de copiere COPY/PASTE Activa  [puteţi copia parti din conţinut în vederea realizării unor referate, studii, articole etc. personalizate după obiectivele dvs.]