Autoritatea în stat este deţinută şi exercitată de Guvern, primul-ministru fiind numit de Preşedinte. De asemenea, şeful statului îi numeşte şi pe miniştri la propunerea premierului. Pre­şedintele are la dispoziţie o paletă largă de posibilităţi de desemnare a Primului-ministru în funcţie de configuraţia politică a Guver­nului. Miniştrii pot fi recrutaţi fie din cadrul Parlamentului, fie din afara acestuia. Statisticile guvernamentale indică însă practica de recrutare a miniştrilor din rândul membrilor Parla­mentului, miniştrii non-parlamentari fiind prin excelenţă specialişti cu înaltă calificare, militari. Primul-ministru direcţionează politica generală a Guvernului şi îşi asumă răspunderea pentru aplicarea acesteia.

Italia este un stat unitar. Cu toate acestea, teritorial este or­ganizat în regiuni care se bucură de o largă autonomie locală. Motivul constituirii regiunilor a fost dezamorsarea încercărilor separatiste ale Siciliei şi Sardiniei ca şi a altor regiuni în care există importante minorităţi lingvistice. Nu este vorba de minori­tăţi naţionale ci doar de deosebiri de dialect. În cadrul fiecărei regiuni electoratul alege un Consiliu regional care la rândul său, desemnează un preşedinte şi un organism exe­cutiv. Atât preşedintele cât şi organismul executiv local răspund politic pentru activitatea lor în faţa Consiliului regional.

Nu toate regiunile beneficiază de acelaşi grad de autonomie locală.

Consiliul regional adoptă acte normative (legi) care nu pot aduce atingere ordinii juridice stabilite la nivel central, ca şi prin­cipiile constituţionale în domeniul economic şi social. Unele regiuni beneficiază de un statut special (Sicilia, Sar­dinia ş.a.) iar altele de un statut de drept comun.