Funcţia publică şi funcţionarul public sunt instituţii juridice ale dreptului public, în general, şi ale dreptului administrativ, în particular, care s-au conturat şi perfecţionat de-a lungul timpului atât în jurisprudenţă, cât şi în reglementare, iar acestea pe fondul contribuţiei majore a doctrinei de specialitate care a avut rolul, de cele mai multe ori, de a aduce în prim plan importanţa şi necesitatea unui cadru legal modern şi eficient cu privire la funcţia publică.

Cadrul reglementărilor cu privire la regimul juridic al funcţiei publice îl regăsim în prezent în Constituţia revizuită în anul 2003 şi în Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată în anul 2007, modificată după republicare prin: Legea nr. 442/2006; O.U.G. nr. 229/2008; O.U.G. nr. 3/2009 şi prin O.U.G. nr. 37/2009. Modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 a fost impusă şi de necesitatea îndeplinirii criteriilor de aderare la Uniunea Europeană (obiectiv îndeplinit de ţara noastră la data de 1 ianuarie 2007), în scopul creşterii capacităţii administraţiei publice româneşti de a răspunde la nevoile unui mediu complex şi dinamic prin dezvoltarea unui corp al funcţionarilor publici profesionist, stabil şi neutru politic.

Statutul funcţionarilor publici reglementează regimul general al raporturilor juridice dintre funcţionarii publici şi administraţia publică, prin autorităţile administrative autonome ori prin autorităţile şi instituţiile publice ale administraţiei publice centrale şi locale. Scopul reglementărilor cuprinse în Statutul funcţionarilor publici îl constituie asigurarea, în conformitate cu dispoziţiile legale, a unui serviciu public stabil, profesionist, transparent, eficient şi imparţial, în interesul cetăţenilor, precum şi al autorităţilor şi instituţiilor publice din administraţia publica centrală şi locală.

Prin prisma legislaţiei în vigoare funcţia publică reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administraţia publică centrală, administraţia publică locală şi autorităţile administrative autonome. Potrivit cadrului legal în materie, principiile care stau la baza exercitării funcţiei publice se referă la legalitate, imparţialitate şi obiectivitate; transparenţă; eficienţă şi eficacitate; responsabilitate, în conformitate cu prevederile legale; orientare către cetăţean;  stabilitate în exercitarea funcţiei publice; subordonare ierarhică.

Întrucât funcţionarii publici sunt purtătorii puterii discreţionare a administraţiei publice, şi adesea se pot corupe sau manifesta abuziv prin încălcarea drepturilor şi intereselor cetăţenilor, este necesar ca normele ce privesc comportamentul profesional şi moral al funcţionarului public, deontologia acestuia, să se refere atât la relaţiile sale în interiorul serviciului, cu şefii ierarhici, cu subalternii, cu întregul personal, cât şi cu beneficiarii activităţii sale, cu celelalte persoane juridice, inclusiv cu celelalte instituţii ale statului, de fapt cu societatea în ansamblul său.

Potrivit art. 3 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, principiile care stau la baza exercitării funcţiei publice sunt:

־         legalitatea, imparţialitatea şi obiectivitatea

În accepţiunea sa largă principiul legalităţii evocă, presupune ca autorităţile şi instituţiile publice (implicit deci şi resursele umane din cadrul acestor instituţii – respectiv funcţionarii publici) să îşi desfăşoare activitatea în conformitate cu legea. Respectarea legii, a legalităţii în general, se impune atât particularilor, cât şi administraţiei publice. Principiul legalităţii domină întreaga teorie dreptului administrativ şi înseamnă că activitatea administraţiei publice este supusă regulilor de drept. Prin supunerea activităţii administrative dreptului, legii, se doreşte instituirea unor garanţii pentru cetăţeni în faţa arbitrariului şi ineficacităţii acestei activităţi.

Principiul obiectivităţii reprezintă acea regulă prin care se evocă aptitudinea de a acţiona detaşat de propria subiectivitate şi de a oferi soluţii în conformitate cu elementele de fapt şi de drept ale unei situaţii determinate. În acest sens, funcţionarul public trebuie să trateze în mod egal, în litera şi spiritul legii, situaţii determinate şi identice, fără să favorizeze sau să nedreptăţească pe cineva:

־         principiul transparenţei

Acest principiu presupune furnizarea tuturor informaţiilor necesare şi solicitate, utile soluţionării cauzei, cunoaşterea, de către cel interesat ori de către opinia publică, în funcţie de natura juridică (normativă sau individuală) a actului şi de importanţa acestuia, a modului de desfăşurare şi fundamentare a procesului decizional, inclusiv a actului rezultat în cadrul lui.

Vrei mai multe informaţii despre acest subiect? Cumpără acum STUDIUL IN INTREGIME

CLICK AICI PENTRU A CUMPĂRA ACUM! 

 PREŢ – 6 EURO cu plata rapidă prin SMS!

NUMAI în reţelele ORANGE si VODAFONE

 Studiul se livrează în format electronic, prin email, în termen de maxim 24 de ore de la efectuarea plăţii!

Detalii tehnice ale studiului:

Autor ECHipa www.studiijuridice.ro
Anul elaborarii 2009
Pagini:

15

Detalii tehnice: Formatul paginii: A4; Font: Times New Roman; Dimensiune caractere – 12 pt.; Distanta intre randuri: 1.5
Note de subsol:

DA

Diacritice-ă,â,ţ,ş:

DA

Note de subsol:

DA

Bibliografie: DA
Printabil: DA
Se distribuie in format: *.PDF sau *.doc
Optiune de copiere COPY/PASTE Activa  [puteţi copia parti din conţinut în vederea realizării unor referate, studii, articole etc. personalizate după obiectivele dvs.]

BIBLIOGRAFIE

I. Tratate. Cursuri. Monografii

–         Corneliu Manda, Cezar C. Manda, Ştiinţa administraţiei. Curs universitar, Ediţia a III-a, revăzută şi adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2008;

–         Corneliu Manda, Cezar C. Manda, Dreptul colectivităţilor locale, Ediţia a IV-a, revăzută şi adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2008;

–         Corneliu Manda, Drept administrativ. Tratat elementar, Ediţia a V-a, revăzută şi adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2008;

–         Verginia Vedinaş, Drept administrativ, Ediţia a IV-a, revăzută şi adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2009;

–         D. Apostol Tofan, Drept administrativ. Curs universitar, Vol. I, Ediţia 2, Editura G.H. Beck, Bucureşti, 2008

–         E. Bălan, „Instituţii administrative”, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2008;

–         A. Trăilescu, Drept administrativ. Curs universitar, Ediţia 3, Editura G.H. Beck, Bucureşti, 2008

–         I. Alexandru, Tratat de administraţie publică, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2008;

–         I. Alexandru, Drept administrativ în Uniunea Europeană. Drept administrativ comparat. Drept administrativ al Uniunii Europene, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2006

–         D. Apostol Tofan, „Instituţii administrative europene”, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006;

–         D. Apostol Tofan, Unele consideraţii în legă­tură cu Legea privind transparenţa decizională în administraţia publică, în Curierul Judiciar nr. 3/2003

–         D. Apostol Tofan,  Puterea discreţionară şi excesul de putere al autorităţilor publice, Editura All Beck, colecţia Studii juridice, Bucureşti, 1999

–         V. Vedinaş, Deontologia vieţii publice, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2007

–         V. Vedinaş, Statutul funcţionarului public european, ediţia a II-a, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2007;

–         V. Daghie, D. Mihăilă, E. Slabu, Etică şi deontologie, Editura Sinteze, Galaţi, 2004

–         M.N. Dimitriu, Adoptarea unui cod de conduită pentru funcţionarii publici – prioritate pentru România, în Revista de drept public nr. 3/2003;

–         L. Coman-Kund, Deontologia şi statutul funcţionarilor din administraţia publică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2005

–         I. Mocioi, Deontologia funcţiei publice, Editura Spicon 2001;

II. Legislaţie

–         Constituţia României, revizuită în anul 2003

–         Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 8 decembrie 1999.

–         Legea nr. 442 din 27 noiembrie 2006 pentru modificarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, publicată în Monitorul Oficial nr. 969 din 4 decembrie 2006.

–         Legea nr. 251 din 23 iunie 2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, publicată în Monitorul Oficial nr. 574 din 4 iulie 2006;

–         Ordonanţa de Urgenţă nr. 229 din 30 decembrie 2008 privind măsuri pentru reducerea unor cheltuieli la nivelul administraţiei publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 3 din data de 5 ianuarie 2009

–         Ordonanţa de Urgenţă nr. 3 din 11 februarie 2009 pentru modificarea şi completarea unor acte normative referitoare la organizarea şi funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, publicată în Monitorul Oficial nr. 84 din data de 11 februarie 2009.

–         Ordonanţa de Urgenţă nr. 37 din 22 aprilie 2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 264 din data de 22 aprilie 2009

–         Hotărârea nr. 1344/2007 privind normele de organizare şi funcţionare a comisiilor de disciplină a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 768 din 13.11.2007 şi a intrat în vigoare de la 13 ianuarie 2008.

–         Legea nr. 7 din 18 februarie 2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici, publicată în Monitorul Oficial nr. 157 din 23 februarie 2004.

–         Legea nr. 50 din 13 martie 2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 7/2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici, publicată în Monitorul Oficial nr. 194 din 21 martie 2007