Depoziţiile părţii vătămate constau din relatarea împrejurărilor referitor la evenimentul infracţiunii şi sunt calificate drept probe. Pornind de la obligaţia anchetatorului penal, a procurorului şi instanţei de judecată de a aprecia probele, conducându-se de prevederile legii, dar şi de cunoştinţele care le-ar putea facilita procesul de stabilire a caracterului lor, analiza psihologică a depoziţiilor victimei se prezintă ca un mod de evaluare a informaţiei şi de calificare a ei: veridică, falsă sau eronată.

Informaţia oferită de victimă este în multe cazuri unicul izvor al argumentelor de care va dispune iniţial anchetatorul. Această informaţie se deosebeşte faţă de alte mijloace de probă prin calitatea subiectului care o oferă, calificarea procesuală şi prin conţinut. Subiectul este persoana căreia i-a fost adus un prejudiciu şi unul din participanţii la proces. Victima urmăreşte scopul reparării daunei aduse, satisfacerii drepturilor garantate prin lege. De aceea ea este o parte interesată de rezultatele cercetării. Victima, fiind o parte a procesului, poate utiliza informaţia deţinută nu doar în scopul determinării persoanei infractorului, dar uneori şi în cel al ascunderii unor amănunte, sau al apărării personale. Din aceste considerente rezultă atitudinea victimei în raport cu cercetarea: de la interesarea în stabilirea adevărului şi depistarea infractorului, până la indiferenţă sau chiar o poziţie negativă faţă de anchetă, manifestată în ascunderea informaţiei. Iată de ce psihologia judiciară consideră necesar studiul personalităţii victimei şi al caracterului informaţiei depuse de aceasta.

Victima este informată despre drepturile şi obligaţiile personale în cadrul anchetei. Anchetatorul este obligat să-i asigure condiţiile necesare unei informări cât mai complete şi posibilitatea de a-şi expune atât observaţiile, cât şi viziunile proprii:

þ       cu referinţă la circumstanţele în care a decurs infracţiunea (timp, loc etc.);

þ       la persoanele implicate în infracţiune şi rolul fiecăreia;

þ       la caracterul şi dimensiunile pagubei pricinuite;

þ       la relaţiile personale cu infractorul, partea vătămată şi, eventual, cu martorii.

Luând în consideraţie situaţia psihologică deosebită a victimei, este nevoie de a colecta toată informaţia depusă de aceasta, iar mai apoi de a o diviza în material factologic, concluzii şi consideraţii proprii, fără referinţă la eveniment, momente relatate fals sau eronat.

Analiza psihologică a informaţiei prevede două aspecte:

þ       cercetarea calităţilor psihice ale victimei: a temperamentului, afectivităţii, voinţei, capacităţilor senzorial-perceptive, mnezice, raţionale, care îşi pun amprenta asupra conţinutului depoziţiilor. Astfel, se impun a fi analizate patru etape specifice procesului de formare a informaţiei relatate de victimă.

Prima etapă – recepţia senzorial-perceptivă a evenimentului, obţinerea informaţiilor prin realizarea unor procese psihice: senzaţii şi percepţii. Calitatea receptării este determinată de mai mulţi factori: starea organelor de simţ, vârsta persoanei (copiii şi bătrânii au capacitatea de a recepta prin prisma unor imagini greşite), diverse deficienţe. Calitatea percepţiei va fi determinată de:

þ       activitatea sistemului nervos central – nişte deficienţe psihice (de exemplu, inteligenţa scăzută, anumite patologii ale organelor de simţ) pot diminua integritatea percepţiei;