Agentia Europeana pentru Mediu

În majoritatea ţărilor, activităţile şi managementul politicilor ecologice sunt asistate de agenţii de specialitate.

Crearea unei agenţii comunitare în domeniul mediului a fost stabilită prin Regulamentul Consiliului 1210/90 (modificat prin Regulamentul Consiliului 933/99), dar nu a putut deveni operaţională până în 1994 când i s-a stabilit Cartierul General la Copenhaga.

De la înfiinţarea sa în 1994, Agenţia a devenit principala sursă de informare pe care atât Uniunea Europeana cât şi Statele sale Membre o folosesc pentru dezvoltarea politicilor de mediu. În consecinţă, Agenţia are un rol major în a ajuta Europa să se dezvolte durabil.

Agenţia dispune de ajutorul oferit de o reţea de informare şi observare a mediului (EIONET), cu departamente în Uniunea Europeană, Liechtenstein, Islanda, şi Norvegia. Extinderea cu încă 13 membri a fost o problema imediată pe care noul Director, numit din 2002, trebuia să o rezolve.

În alte cuvinte, rolul Agenţiei Europene pentru Mediu este să ofere instituţiilor comunitare şi ţărilor membre informaţii obiective, revelatoare şi comparabile despre climatul european, permiţându-i acesteia să adopte măsurile care se impun pentru echilibrele ecologice, să monitorizeze rezultatele acţiunilor întreprinse şi să se asigure că publicul larg este prompt şi corect informat despre evoluţiile în domeniul mediului ambiant. Pentru a dispune de aparatul necesar îndeplinirii acestui rol, încă de la început Agenţia Europeană pentru Mediu a urmărit să stabilească o Reţea de Informaţii şi Observaţii despre Mediu la scara întregii grupări regionale. Se observă că funcţia prevalentă este de informare şi diseminare a rezultatelor acest lucru însemnând că Agenţia a fost concepută pentru a ajuta la realizarea unora din obiectivele specifice celui de-al 5-lea Program European de Acţiune în Domeniul Mediului.

În unele ţări membre s-a reproşat scopul relativ limitat care i s-a conferit în cadrul Politicii Comunitare, propunându-se apropierea, ca manieră organizatorică şi funcţională de cea din SUA. Principiul subsidiarităţii face ca rolul unor Directorate să devină relativ neclar, Agenţia constatând că se îndepărtează de probleme care rămân în continuare de competenţa autorităţilor naţionale.

Modificări în ce priveşte rolul Agenţiei, ca reacţie la criticile exprimate au fost făcute în 1996 cu ocazia revizuirii unora din elementele sale statutare.

Agenţia, deschisă tuturor statelor care îi împărtăşesc obiectivele, cuprinde în prezent 32 de ţări membre şi 6 ţări cooperante. Acestea sunt Statele Membre ale UE (27) + Islanda, Norvegia, Liechtenstein, Elvetia şi Turcia, care sunt membre ale Zonei Economice Europene (European Economic Area). Cele şase ţări cooperante sunt Albania, Bosnia-Hertegovina, Croatia, Fosta Republica iugoslava a Macedoniei, Muntenegru şi Serbia.