Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Respingerea recursului.

Tribunalul BRAŞOV – Minori şi familie, Decizia Nr. 21R din 12 martie 2010

R O M Â N I ATRIBUNALUL PENTRU MINORI ŞI FAMILIE BRAŞOVDECIZIA PENALĂ NR 21/R Cu participarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov. Pe rol fiind soluţionarea recursului formulat Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov împotriva încheierii pronunţate de Judecătoria Braşov în şedinţa publică din .2010 în dosarul nr. 2010 . Dezbaterile în cauza de faţă au fost înregistrate conform dispoziţiilor art.304 Cod procedură penală. La apelul nominal făcut în şedinţă publică se prezintă intimatul inculpat K.F. în stare de arest preventiv, deţinut în Penitenciarul Codlea , personal şi asistat de avocat din oficiu T.L.A. , cu delegaţie la dosar. Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care: Instanţa procedează la identificarea recurentului-inculpat K.F., cu datele de stare civilă, potrivit dispoziţiilor art.318 Cod procedură penală. Recurentul inculpat K.F., fiind întrebat arată că este de acord ca asistenţa juridică să îi fie asigurată de avocatul desemnat din oficiu T.L.A. . Întrebate fiind, părţile arată că nu mai au alte cereri de formulat. Nemaifiind alte cereri de formulat, instanţa acordă cuvântul în susţinerea recursului. Reprezentanta Parchetului de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov, având cuvântul,solicită admiterea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov împotriva încheierii pronunţate de Judecătoria Braşov în şedinţa publică din .2010 în dosarul nr. 2010 prin care s-a admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul K.F. R. şi s-a dispus punere în liberate a acestuia. Instanţa de fond deşi a reţinut că se poate reţine faţă de inculpat o bănuială rezonabilă în ceea ce priveşte fapta reţinută în sarcina sa că deşi nu se neagă pericolul social concret şi modalitatea de săvârşire a faptei a considerat că perioada de timp scursă de la data privării de liberate a inculpatului şi până în prezent este suficientă. Consideră că acest interval de timp nu este un criteriu pentru analizarea oportunităţii sau neoportunităţii liberării provizorii a acestui inculpat. Acest inculpat nu se găseşte în situaţia de a beneficia de o instituţie de care a mai beneficiat în trecut .În concluzie apreciază că încheierea Judecătoriei Braşov este neîntemeiată şi solicită admiterea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov . Avocat T.L.A. pentru intimatul inculpat K.F. solicită respingerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov împotriva încheierii pronunţate de Judecătoria Braşov în şedinţa publică din .2010 în dosarul nr. 2010.Consideră că în mod corect instanţa de fond a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 160/2 Cod de procedură penală respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este mai mică de 18 ani si nu există un pericol că inculpatul odată eliberat ar săvârşi o nouă infracţiune sau ar avea un comportament ce ar duce la distorsionarea principiului aflării adevărului. Totodată consideră că admiterea în principiu a cererii de liberare provizorie sub control judiciar este legală şi temeinică, iar instanţa a analizat in mod corect legalitatea în fond a cererii faţă de circumstanţele reale ale faptei şi circumstanţele personale ale inculpatului si a considerat nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive . Intimatul inculpat K.F. având ultimul cuvânt solicită să fie judecat în stare de liberate deoarece părinţii săi sunt foarte bolnavi, el suferă de spasmofilie şi de epilepsie , iar boala i s-a agravat de când se află in stare de arest. T R I B U N A L U L,asupra recursului penal de faţă, constată următoarele: Prin încheierea pronunţată de Judecătoria Braşov în şedinţa publică din data de martie 2010, în dosarul nr. 2010 al acestei instanţe, a fost admisă, în baza art. 160/2 şi următoarele C. pr. pen., raportat la art. 160/8a C. pr. pen., cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul K.F. R., deţinut în Penitenciarul Codlea, în baza mandatului de arestare preventivă nr. 1/06 ianuarie 2010 emis de Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov. S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului K.F. R., dacă nu este arestat în altă cauză. În baza art. 160/8a C. pr. pen., raportat la art. 160/2 al. 3 C. pr. pen., prima instanţă l-a obligat pe inculpatul K.F. R. să respecte următoarele obligaţii: a) să nu depăşească limita teritorială a localităţii Săcele, jud. Braşov, decât cu acordul instanţei de judecată şi al organului de urmărire penală; b) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; c) să se prezinte la organul de poliţie, respectiv Poliţia mun. Săcele, desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; d) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei care a dispus măsura; e) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme. În baza art. 160/2 al. 3/2 C. pr. pen., s-a atras atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, se va lua faţă de aceasta măsura arestării preventive. În baza art. 160/2 al. 4 C. pr. pen., s-a dispus comunicarea unei copii a încheierii, după rămânerea definitivă, autorităţilor menţionate în art. 145 al. 2/1 C. pr. pen. În baza art. 189 C. pr. pen., s-a stabilit ca onorariul apărătorului din oficiu să se vireze din fondurile Tribunalului Braşov, fiind inclus în cheltuielile judiciare. În baza art. 192 al. 3 C. pr. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au fost lăsate în sarcina acestuia. În considerentele încheierii s-a reţinut de către prima instanţă faptul că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov cu numărul /P/2010 din data de februarie 2010, înregistrat pe rolul Judecătoriei Braşov sub dosar număr 2010, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului K.F. R. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 20 C. pen., raportat la art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. a, g şi i C. pen., cu aplicarea art. 75 al. 1 lit. c C. pen. S-a reţinut ca stare de fapt că, în noaptea de 05/06 ianuarie 2010, inculpatul K.F. R., împreună cu minorii K.F. şi S D, au încercat să pătrundă în sediul „Vel Pitar” situat pe, prin încercări repetate de dezactivare a sistemului de alarmă cu ajutorul unui levier, în scopul de a sustrage diverse bunuri. În cursul urmăririi penale, faţă de inculpatul K.F. R., prin încheierea nr. din data de ianuarie 2010, pronunţată de Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov, în dosarul penal nr. 1372/2010, s-a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, cu începere de la data de ianuarie 2010 şi până la data de februarie 2010, inclusiv, reţinându-se ca temei concret prevederile art. 148 al. 1 lit. f C. pr. pen., măsura arestării preventive fiind menţinută prin încheierea de şedinţă din data de februarie 2010. La momentul dispunerii măsurii arestării preventive, s-a apreciat de către instanţă că sunt îndeplinite condiţiile legale, existând indicii temeinice în sensul art. 143 C. pr. pen., din care reiese săvârşirea de către inculpat a faptei pentru care este învinuit. De asemenea, instanţa a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f C. pr. pen., raportat la circumstanţele reale ale comiterii faptei, dar şi la circumstanţele personale ale inculpatului. Prima instanţă a reţinut că la data de ianuarie 2010 a fost începută urmărirea penală faţă de numitul K.F. sub aspectul săvârşirii tentativei la infracţiunea de furt calificat, faptă prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 208 al. 1 C. pen., 209 al. 1 lit. a, g şi i C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c C. pen., confirmată prin rezoluţia procurorului din data de ianuarie 2010, iar prin ordonanţa procurorului din data de ianuarie 2010 s-a pus în mişcare acţiunea penală relativ la săvârşirea acestei infracţiuni. În sarcina inculpatului s-a reţinut că la data de ianuarie 2010, ora 02.00, inculpatul K.F. R., împreună cu doi inculpaţi minori, a încercat să pătrundă în magazinul aparţinând S.C. „VEL PITAR” S.R.L., pe timpul nopţii, prin efracţie, cu ajutorul unui levier pe care inculpatul îl avea asupra sa. Pentru considerentele de mai sus, instanţa de fond a constatat că măsura arestării preventive a fost luată cu respectarea prevederilor legale. Analizând această cerere prin prisma art. 160/2 al. 1 C. pr. pen., reţinând că pedeapsa pentru infracţiunile pentru care inculpatul este cercetat nu depăşeşte 18 ani, prima instanţă a admis în principiu cererea de liberare provizorie. În ceea ce priveşte temeinicia cererii, judecătorul fondului a avut în vedere dispoziţiile art. 160/2 al. 2 C. pr. pen., conform cărora liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi. De asemenea, conform art. 160/8a al. 6 C. pr. pen., cererea se respinge în cazul în care nu este întemeiată. Prin urmare, din conţinutul acestor texte legale, rezultă că îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege nu atrage automat acordarea liberării provizorii, instanţa apreciind întotdeauna şi asupra temeiniciei cererii formulate. Pe cale de consecinţă, chiar dacă formal condiţiile prevăzute de lege sunt întrunite, instanţa poate aprecia în raport de fapta de care este acuzat inculpatul, de consecinţele pe care aceasta le-a provocat sau le poate provoca, de temeiurile avute în vedere la momentul luării măsurii arestării preventive, dacă cererea formulată de inculpat este întemeiată. Prima instanţă a apreciat că, în conformitate cu art. 5 din CEDO, se poate reţine faţă de inculpat o bănuială rezonabilă în ceea ce priveşte fapta reţinută în sarcina sa, aspect ce rezultă din analiza probelor administrate în cauză până în acest moment. Se impune a se menţiona că, în această fază procesuală, nu trebuie stabilită vinovăţia unei persane, acesta fiind scopul urmăririi penale, în urma căruia trebuie să rezulte realitatea şi natura infracţiunilor de care o persoană este acuzată. În ceea ce priveşte temeiul care a stat la baza privării de libertate a inculpatului, instanţa de fond a constatat că s-a reţinut cel prevăzut de art. 148 lit. f C. pr. pen., pericolul pentru ordinea publică subzistând, având în vedere natura şi modalitatea concretă de comitere a faptei, împrejurările şi modalităţile în care s-a acţionat, urmările produse, gravitatea faptei, antecedentele penale. S-a mai reţinut că instrumentul juridic al liberării provizorii sub control judiciar porneşte chiar de la premisa faptului că pericolul concret pentru ordinea publică a fost corect analizat şi subzistă în aceeaşi intensitate, deoarece prin măsurile şi obligaţiile pe care le impune celui arestat limitează acest pericol şi îl împiedică să se manifeste. Potrivit dispoziţiilor art. 160/1 C. pr. pen., în tot cursul procesului penal, învinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauţiune. În ceea ce priveşte condiţiile liberării provizorii, potrivit art. 160/4 C. pr. pen., raportat la art. 160/2 C. pr. pen., liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani; liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. De asemenea, potrivit art. 136 al. 2 C. pr. pen., scopul măsurilor preventive (pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei) poate fi realizat şi prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune. Prima instanţă a apreciat că cererea inculpatului este întemeiată şi prin prisma practicii Curţii Europene, care impune ca judecătorul naţional să analizeze dacă alte măsuri mai puţin severe pot fi acordate în cauză, aceasta faţă de caracterul excepţional al privării de libertate (cauzele Vrencev vs. Serbia – 2008, Saadi vs. Regatul Unit – 2008, Witold Litwa vs. Polonia – 2000, Hilda Hafsteinsdittir vs. Islanda – 2004, Enhorn vs. Suedia – 2005, Ambruszkiewicz vs. Polonia – 2008). Liberarea provizorie sub control judiciar, aşa cum s-a arătat mai sus, este o modalitate de individualizare a executării unei măsuri privative de libertate, putându-se acorda în măsura în care sunt îndeplinite cerinţele art. 160/2 şi următoarele C. pr. pen., în acest sens acordarea acesteia este o facultate pe care o analizează instanţa de judecată, urmând ca în situaţia inculpatului, această cerere să fie analizată atât prin prisma circumstanţelor reale ale faptei ce i se impută, a efectului mediat al acestora, dar si prin prisma circumstanţelor personale ale acestuia. Astfel, instanţa de fond a constatat că inculpatul este cercetat pentru o infracţiune ce prezintă prin ea însăşi un pericol social generic. Cu toate acestea, s-a apreciat că inculpatul nu se găseşte în vreunul din cazurile prevăzute de art. 160/2 C. pr. pen., când liberarea provizorie nu se poate acorda, existând temerea că prin aceasta se va zădărnici aflarea adevărului în cauză. Având în vedere timpul scurs de la data privării de libertate a inculpatului şi până în prezent, temeiul care a stat la baza privării sale de libertate cel prevăzut de art. 148 lit. f C. pr. pen. este compatibil cu liberarea provizorie sub control judiciar, deoarece garanţiile de ordin procesual prezentate de inculpat, precum şi obligaţiile ce se vor impune în sarcina sa sunt de natură a apăra ordinea publică şi de a asigura buna desfăşurare a procesului penal. Prima instanţa a avut în vedere la soluţionarea cererii şi actele depuse la dosar de inculpat, din care rezultă că mama şi tatăl său sunt bolnavi, tatăl său fiind diagnosticat cu cancer la rinichi. În temeiul considerentelor expuse, instanţa de fond, în baza art. 160/2 şi următoarele C. pr. pen., raportat la art. 160/8a C. pr. pen., a admis cererea formulată de inculpat şi a dispus punerea în libertate provizorie sub control judiciar, considerând că prin aceasta se realizează cerinţa unei proporţionalităţi, între interesul public apărat şi privarea de libertate a inculpatului, măsura fiind echilibrată şi justifică atât apărarea interesului public şi individual, cât şi buna desfăşurare a procesului penal, aceasta prin măsurile şi obligaţiile ce vor fi impuse inculpatului. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în interiorul termenului prevăzut de lege, Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov, prin care s-a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi, pe cale de consecinţă, respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat. În motivarea orală a recursului, reprezentantul Ministerului Public a arătat că intervalul de timp scurs de la momentul arestării preventive a inculpatului şi până în prezent nu poate constitui un criteriu pentru analiza oportunităţii cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpat, mai ales avându-se în vedere că acesta a mai beneficiat de clemenţa organelor judiciare şi în trecut. Examinând încheierea atacată, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, instanţa de control judiciar constată că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate: În mod corect a apreciat prima instanţă de judecată că cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul K.F. R. îndeplineşte condiţiile enunţate de prevederile art. 160/2 C. pr. pen. pentru a fi admisă. Astfel, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului prin actul de sesizare a instanţei nu depăşeşte 18 ani. De asemenea, în cauză nu există date din care să rezulte că inculpatul va încerca, dacă va fi pus în libertate, să zădărnicească aflarea adevărului, prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă. În ceea ce priveşte necesitatea împiedicării inculpatului de a reitera aceeaşi conduită infracţională, chiar dacă acesta a mai beneficiat de curând de clemenţa organelor judiciare, fiind pus în libertate sub control judiciar prin hotărârea pronunţată la data de septembrie 2009 de Tribunalul Braşov, tribunalul specializat apreciază că perioada petrecută în stare de detenţie constituie un avertisment pentru inculpat, iar obligaţiile impuse acestuia de prima instanţă, potrivit prevederilor art. 160/2 al. 3 C. pr. pen., sunt de natură a reprezenta o garanţie în ceea ce priveşte limitarea pericolului pentru ordinea publică pe care l-ar putea constitui punerea în libertate a inculpatului. Pentru considerentele ce preced, tribunalul specializat, în baza art. 385/15 al. 1 pct. 1 lit. b C. pr. pen., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov împotriva încheierii pronunţate de Judecătoria Braşov în şedinţa publică din data de martie 2010, în dosarul nr. 2010 al acestei instanţe, încheiere care va fi menţinută. În baza art. 192 al. 3 C. pr. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia, din care suma de 100 de lei, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpat, se va avansa Baroului Braşov din fondurile Ministerului Justiţiei. PENTRU ACESTE MOTIVEÎN NUMELE LEGIID E C I D E: În baza art. 385/15 al. 1 pct. 1 lit. b C. pr. pen., respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov împotriva încheierii pronunţate de Judecătoria Braşov în şedinţa publică din data de martie 2010, în dosarul nr. 2010 al acestei instanţe, pe care o menţine. În baza art. 192 al. 3 C. pr. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia, din care suma de 100 de lei, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpat, se avansează Baroului Braşov din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 martie 2010.