Definitia contractului de navlosire

În primul rând trebuie reţinut că dintre multiplele activităţi pe care le pot îndeplini navele maritime, transporturile publice de călători şi de mărfuri se desfăşoară potrivit contractelor încheiate în acest scop. Raporturile juridice prezintă unele trăsături diferite faţă de dreptul comun, determinate mai ales de particularismul mijlo­cului de transport pe apă. Deosebim astfel pe de o parte contracte de navlosire, caracteristice în materie, iar pe de altă parte contracte de transport maritim, care împrumută cele mai multe dintre trăsăturile uzuale în orice alt domeniu (rutier, feroviar etc). Cele două categorii de contracte menţionate diferă sub­stanţial unele de celelalte[1], sub multiple aspecte, aşa cum vom arăta în continuare.

În al doilea rând, reţinem că activitatea de navlosire concretizează în esenţă, locul şi momentul în care interesele armatorilor (cărăuşi maritimi) se întâlnesc cu interesele proprietarilor de mărfuri (navlositori sau beneficiari ai transportului maritim). Din această „întâlnire” de interese rezultă un acord de voinţă al celor două părţi prin care primii se obligă să transporte o anumită marfă pe o anumită relaţie şi în condiţiile cuvenite, iar ceilalţi se obligă să plătească o anumită sumă de bani – numită navlu – reprezentând contravaloarea serviciului efectuat (sau ce urmează a fi efectuat). Acest acord de voinţă este concretizat într-un document numit contract de navlosire – Charter Party.

Prin definiţie, navlosirea este totalitatea mărfurilor şi activităţilor specifice care au ca obiect negocierea şi încheierea unui contract de navlosire. Această activitate poate fi desfăşurată de părţi direct – armatori/navlositori – sau prin persoane fizice sau juridice intermediare[2].

Am arătat că trebuie să deosebim pe de o parte între contractele de navlosire, iar pe de altă parte, contractele de transport maritim. Sub un prim aspect este de subliniat faptul că obiectul oricărui contract de navlosire[3] îl constituie nava ca atare; dimpotrivă, contractul de transport maritim are drept obiect, la fel ca în orice alt domeniu, deplasarea unor persoane sau unei cantităţi de marfă pe o distanţă prestabilită. Reţinem astfel că obiectul contractului de transport constă în conţinutul stră­mutat de la punctul de pornire până la destinaţie, iar al contractului de navlosire este materializat în conţinătorul mărfii sau al pasagerilor[4].

Deosebirea menţionată se reflectă mai întâi în denumirea părţilor.

Navlosirea intervine între navlosant (armator), care încredinţează prin contract folo­sirea mijlocului de transport pe apă beneficiarului, denumit navlositor. Dimpo­trivă, contractul de transport maritim se încheie, ca de obicei, între cărăuş, pe de o parte şi călător sau expeditor al mărfii pe de altă parte. Totodată obligaţiile asumate sunt şi ele distincte. Prestaţia la care se angajează navlosantul constă în punerea navei, aflată în bună stare materială, la dispoziţia navlositorului, pe când în temeiul contractului de transport cărăuşul trebuie să execute deplasarea pasagerului sau mărfii la destinaţie. De aici rezultă că în principiu navlosantul răspunde pentru o obligaţie de mijloace, pe când cărăuşul îşi asumă o obligaţie de rezultat.

Sub un alt aspect, contractele de navlosire sunt practicate, de cele mai multe ori, în vederea unor transporturi maritime ocazionale. Dimpotrivă, încheierea între armator şi pasager sau expeditor de marfă a unui contract de trans­port intervine, în mod uzual, în transporturile maritime cu periodicitate regulată.

Din punct de vedere legal, contractele de navlosire beneficiază de reglementări în genere liberale, dispozitive. Formularea clauzelor depinde de voinţa părţilor, deoarece se presupune, ţinându-se seama de realităţi, că navlosantul şi navlositorul se găsesc în poziţie economică de relativă egalitate;  în contractele de transporturi maritime prevalează normele imperative, în scopul de a-l ocroti pe călător sau pe expeditorul de marfă faţă de contractele de adeziune impuse „ne varietur” de cărăuş[5].

Deosebirile semnalate justifică studierea, în continuare, a contractelor de navlosire distinct de cele care asigură transportul maritim de persoane sau de mărfuri, în scopul de a pune în evidenţă particularităţile acestei noi categorii de operaţiuni.

Înţelesul noţiunii de navlosire[6] comportă două interpretări, una restrictivă, iar cealaltă extensivă:

–         în sensul strict al noţiunii, operaţiunea constă în contractul prin care armatorul se angajează ca, în schimbul unei anumite sume, denumită navlu, să pună la dispoziţia navlositorului o navă în bună stare de navigabilitate şi să o menţină în această stare până la data expirării contractului[7].

Analiza definiţiei relevă o dublă trăsătură generală a operaţiunii: în primul rând, contractul sinalagmatic de navlosire are o natură consensuală, fiind astfel suficient pentru încheierea sa acordul de voinţă al părţilor în cauză (armatorul-navlosant şi beneficiarul-navlositor). Totodată, contractul prezintă, ca orice act comercial, caracter oneros, folosinţa navei găsindu-şi echivalentul în contra-prestaţia bănească a navlului datorat armatorului.

–         în sensul larg al noţiunii, prin contractul de navlosire „armatorul se obligă să transporte mărfurile navlositorului sau să pună la dispoziţia acestuia o navă, total sau parţial, pentru transportul mărfurilor pe mare, în schimbul unei sume de bani numită navlu, tarif sau chirie, în funcţie de specificul contractului încheiat între cele două părţi”. În această concepţie „o categorie aparte a contractelor de navlosire o formează contractele de transport maritim”[8].

Interpretarea în discuţie atribuie cu alte cuvinte noţiunii de navlosire funcţiunea de gen supraordonat. Acesta înglobează două specii: una o constituie contractul de navlosire, iar cealaltă contractul de transport pe mare.

——————————————————————————–

[1] Gh. Bibicescu, „Transportul de mărfuri pe mare în comerţul internaţional”, Bucureşti. 1985. p. 118 şi urm.; R. Rodiere şi Pontavice, „Droit maritime”, ediţia 12, Paris, 1997, p. 264 şi urm.; Martine Remond-Gouilloud, „Droit maritime”, Paris, 1988, p. 261-263.

[2] În prezent, atât în ţara noastră cât şi în străinătate, cel mai uzitat procedeu este acela al negocierii contractelor de navlosire prin mijlocitori (brokeri).

[3] Denumit impropriu contract de închiriere în terminologia Codului comercial, cât şi a unor acte normative  – Octavian Căpăţînă, Gheorghe Stancu, „Dreptul transporturilor. Partea specială”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2002, p. 414 şi urm.

[4] Din punct de vedere istoric, contractul tradiţional este cel de navlosire, folosit încă din antichitate. De-abia în secolul al XIX-lea contractele de trans­port maritim devin curente, pe măsura trecerii de la navigaţia cu pânze la mijloacele de locomoţie cu autopropulsie, capabile să asigure deplasări pe apă potrivit unui orar dinainte anunţat (liner-terms).

[5] Acesta deţine de obicei, mai ales în activitatea maritimă, o situaţie financiară dominantă de cvasi-monopol, pe când posibilităţile financiare ale pasagerului sau predătorului de marfă sunt de regulă modeste.

[6] Nava comercială poate desigur să fie utilizată în transporturi de către proprietar (armator). Frecvent însă acesta se mărgineşte să o pună la dispoziţie, prin contract remunerat, unui operator. Transmiterea folosinţei se realizează prin navlosire, desemnată uneori (deşi inadecvat) ca închiriere – Octavian Căpăţînă, Gheorghe Stancu, op. cit., p. 416.

[7] R. Rodiere, „Traite general de droit maritime”, Vol. I, Paris. 1967, nr. 11 şi urm.

[8] Gh. Caraiani, M. Serescu, „Transporturile maritime”, Bucureşti, 1998, p. 252.

Link-uri catre alte site-uri:

www.practicajudiciara.ro, www.romaniajuridica.ro, www.penalnet.ro, www.comunitar.ro, www.infolucrari.ro, www.dreptulcivil.ro, www.europainfo.ro, www.ejuridice.ro, www.dedrept.ro, www.admiterebarou.ro, www.lucrari.ro,  www.admitereavocatura.ro, www.lexmag.ro, www.elucrari.ro, www.nominalex.ro, www.afaceriagricole.ro, www.retetaculinara.ro, www.eurinfo.ro, www.edocumentare.ro, www.roavocatura.ro, www.edocumentare.ro, www.legicomentate.ro, www.librariejuridica.ro, www.agendajuridica.ro, www.infoagency.ro, www.librarieeuropeana.ro, www.lexmania.ro, www.jurispedia.ro, www.decorativedesign.ro, www.juridice.eu, www.traducericontracte.ro, www.eavocatura.ro, www.dizertatie.ro, www.infocontracte.ro, www.infotipografie.ro, www.disertatie.ro, www.trufele.ro, www.cartiagricultura.ro, www.tabloulavocatilor.ro, www.lucraridedisertatie.ro, www.magistratura.ro, www.universulliterar.ro, www.taxedetimbru.ro, www.dexjuridic.ro, www.studiijuridice.ro.