Despre Libertate – John Stuart Mill

John Stuart Mill, reprezintă în lumea anglo-americană apogeul “modernităţii”, nefiind de mirare că eseul „Despre libertate” este atât de relevant, atât de rezistent în contemporaneitatea lui. Impactul tratatului lui Mill asupra gândirii politice a fost imediat şi a lăsat urme de durată. El a înlocuit formulările anterioare ale argumentării în favoarea individualismului şi toleranţei, de la Milton la Locke până la Montesquieu şi Voltaire … rămânând pledoaria clasică pentru libertatea individuală.

În capitolul introductiv al lucrării “Despre libertate”, S. Mill precizează că “Tema acestui eseu nu este aşa-numita Libertate a voinţei […] ci este Libertatea Civilă sau Socială: natura şi limitele puterii ce poate fi exercitată în mod legitim de către societate asupra individului”[1].

Libertatea civilă este un instrument prin care cetăţenii unui stat sunt protejaţi atât faţă de ingerinţele statului în viaţa lor privată, cât şi faţă de ingerinţele altor cetăţeni. S. Mill justifică o astfel de protecţie a cetăţeanului prin apelul la “necesitate”: este necesar ca cei mai slabi să fie apăraţi de cei mai tari[2], şi ca opiniile minoritare să fie protejate de opiniile majorităţii. În mod evident, această explicaţie este cu totul insuficientă, întrucât lasă senzaţia unei simple dogme.

——————————————————————————–

[1] John Stuart Mill, “Despre libertate”, Editura Humanitas, Bucureşti 1994, traducere de Adrian-Paul Iliescu, p. 7

[2] “Pentru a preîntâmpina transformarea membrilor mai slabi ai comunităţii într-o pradă a nenumăraţi ulii, este necesar să existe o pasăre care […] să fie împuternicită să le aducă la ascultare.”

– REPERE BIBLIOGRAFICE –

  • John Stuart Mill, “Despre libertate”, Editura Humanitas, Bucureşti 1994, traducere de Adrian-Paul Iliescu

  • J.St. Mill, “Utilitarismul”, Editura Alternative, Bucureşti 1994, traducere de V. Mureşan;

  • John Stuart Mill, “Principiile economiei politice”, în “Fundamente ale gândirii politice”, editori Adrian Iliescu şi Emanuel Socaciu, Editura Polirom 1999, traducere de Emanuel Socaciu

——————————————————————————–

Vrei mai multe informaţii despre acest subiect? Cumpără acum STUDIUL IN INTREGIME

CLICK AICI PENTRU A CUMPĂRA ACUM!

  

PREŢ – 3 EURO cu plata rapidă prin SMS!

NUMAI în reţelele ORANGE si VODAFONE

Studiul se livrează în format electronic, prin email, în termen de maxim 24 de ore de la efectuarea plăţii!

——————————————————————————–

Detalii tehnice ale studiului:

Autor Echipa www.studiijuridice.ro  Anul elaborarii 2004 Pagini: 8Detalii tehnice: Formatul paginii: A4; Font: Times New Roman; Dimensiune caractere – 12 pt.; Distanta intre randuri: 1.5 Diacritice-ă,â,ţ,ş: DANote de subsol: DABibliografie: DA Printabil: DA

Se distribuie in format: *.PDF sau *.DOC