Imunitatea de jurisdicţie penala a agentului diplomatic

Agentul diplomatic este exceptat de la jurisdicţia penală a statului acreditar; ca atare el nu poate fi urmărit în faţa instanţelor penale ale statului acreditar şi nici să fie jenat de vreo autoritate judiciară sau de poliţia acestuia.

Dacă agentul diplomatic comite o infracţiune, doctrina şi practica dreptului internaţional sunt de acord, în prezent, că nu poate fi în nici un caz urmărit penal, judecat sau condamnat; într-o asemenea situaţie, statul acreditar trebuie să se limiteze la a atrage atenţia statului acreditant şi a-i cere rechemarea sau eventual condamnarea Iui, dar nu-l poate trimite el în judecată.

Imunitatea de jurisdicţie penală apare ca o regulă necesară – pentru a evita atingerea adusă libertăţii diplomatice prin acţiunea procedurilor penale – promovată în mod constant de către guverne şi în practica tribunalelor; ea este de maximă importanţă pentru agentul diplomatic şi ocupă în cadrul sistemului de imunităţi, privilegii şi facilităţi, un loc central.

Imunitatea unui agent diplomatic de la jurisdicţia penală este recunoscută, chiar şi în anumite cazuri extreme, cum ar fi: complotarea împotriva securităţii statului acreditar sau a membrilor guvernului sau în caz de spionaj, când răspunderea în mod neîndoielnic este dovedită. Este de observat că, în vreme ce în cauzele civile statele au renunţat să invoce imunitatea, în materie penală, pare să nu fi existat multe exemple în care să se fi renunţat la imunitatea de la acţiunea penală împotriva unui agent diplomatic.

După cum am mai arătat, dacă un agent diplomatic comite o infracţiune, statul acreditar trebuie să se limiteze să atragă atenţia statului acreditant sau poate să declare diplomatul care se face vinovat de încălcarea legilor sale persona non grata şi să ceară rechemarea lui de către statul acreditant sau în unele cazuri chiar să-l expulzeze, dar nu îl poate trimite în judecată.

Una dintre formele imunităţii de jurisdicţie este exceptarea de la regulile de poliţie din statul acreditar, ordinele şi regulamentele de poliţie nelegându-l în nici un mod pe trimisul diplomatic. Prin imunitatea de jurisdicţie de la simpla poliţie, se înţelege că, în caz de violare a regulilor de poliţie, nu este cazul să se ia măsuri contra agentului diplomatic (aplicându-i amendă sau aducându-l în faţa unui organ care se ocupă de contravenţii, ori să-l citeze în instanţă).

Această imunitate de simplă poliţie rezultă din art. 31 din Convenţia de la Viena care menţionează imunitatea de jurisdicţie administrativă. Aceasta nu înseamnă că trimisul diplomatic se poate comporta oricum, el fiind ţinut să respecte legile şi regulamentele de poliţie chiar dacă, în virtutea imunităţii de jurisdicţie, îi este inaplicabilă sancţiunea legală; în plus, se aşteaptă de la el ca să se conformeze în mod voluntar ordinelor şi regulamentelor poliţiei locale, întrucât nu-l stânjenesc în exercitarea efectivă a misiunii sale şi pentru că respectarea lor prezintă importanţă pentru ordinea şi siguranţa generală a statului.