Omorul simplu (art. 174 C. pen.)

Noţiune. Pe înţelesul tuturor, infracţiunea de omor constă în fapta persoanei care ucide o altă persoană. Gradul de pericol social pe care-l prezintă omorul este deosebit de ridicat, această faptă aducând atingere celui mai important atribut al persoanei – viaţa.

Obiectul infracţiunii. Obiectul juridic generic. Infracţiunile contra persoanei au ca obiect juridic generic, ansamblul relaţiilor sociale care se constituie şi se desfăşoară în legătură cu apărarea persoanei privită sub totalitatea atributelor sale (viaţă, integritate cor­porală, inviolabilitatea sexuală, libertatea, demnitatea etc.).

Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale referitoare la dreptul la viaţă al fiecărei persoane asupra căreia se efectuează activitatea de ucidere. Obiectul material este corpul în viaţă al victimei. Nu interesează dacă victima era sănătoasă ori într-o fază avansată de boală şi nu ar mai fi trăit mult dacă nu ar fi fost ucisă; chiar dacă ar fi acţionat şi cauze naturale care ar fi dus ulterior la moartea victimei, fapta constituie omor. Este indiferent şi dacă victima ar fi fost o persoană tânără sau în vârstă, ori dacă era sau nu în plenitudinea facultăţilor fizice şi psihice.

Subiecţii infracţiunii. Subiectul activ nemijlocit (autor) al infracţiunii de omor, poate fi orice persoană fizică responsabilă, deoarece legea nu cere ca subiectul activ să aibă o calitate anume. Uneori, fapta este comisă de o singură persoană; dar există adeseori, cazuri de pluralitate de subiecţi, când omorul este săvârşit prin participarea mai multor persoane (coautori, instigatori, complici) deci în participaţie ocazională. 

Subiectul pasiv al omorului este persoana ucisă ca urmare a activităţii subiectului activ; aceasta înseamnă că subiect pasiv al infracţiunii nu poate fi decât o persoană în viaţă (este exclusă infracţiunea de omor când subiectul pasiv este fătul ori un cadavru). Uneori omorul poate avea mai mulţi subiecţi pasivi (de exemplu, omorul săvârşit asupra mai multor persoane deodată sau succesiv). În acest caz însă, fapta este calificată de lege ca fiind un omor deosebit de grav – săvârşirea asupra a două sau mai multor persoane.

Latura obiectivă. Elementul material. Infracţiunea de omor implică o activitate de ucidere (de suprimare a vieţii) unei persoane fizice, adică o activitate materială care are ca rezultat moartea unui om. Activitatea – acţiune ori inacţiune – trebuie să aibă o anume forţă distructivă, să fie aptă să provoace moartea persoanei în condiţiile date. Mijloacele sau instrumentele cu ajutorul cărora se poate săvârşi activitatea ucigătoare, nu sunt prevăzute de lege, totuşi, acestea pot fi clasificate în: mijloace fizice – corpuri contondente, arme albe, arme de foc, instrumente tăioase, înţepătoare etc.; mijloace chimice – substanţe chimice ce provoacă o acţiune toxică sau corozivă cauzatoare de moarte pentru organismul uman; mijloace psihice – prin care se provoacă un şoc psihic sau stări intense care produc moartea victimei, ca de exemplu: ameninţarea gravă, sperierea, intimidarea, etc. Nu există cerinţe speciale privind timpul şi locul comiterii infracţiunii.

Urmarea imediată. Actul de violenţă devine relevant sub aspectul infracţiunii consumate de omor, în momentul în care se produce rezultatul, constând în moartea victimei. Împrejurarea că moartea se produce imediat sau mai târziu, nu are nici o însemnătate (influenţă) pentru existenţa infracţiunii, cu condiţia ca între activitatea de ucidere şi moartea victimei să existe raport de cauzalitate.

Raportul de cauzalitate. Pentru existenţa infracţiunii de omor este necesar, ca între fapta (acţiunea, inacţiunea) săvârşită şi rezultatul mortal produs să existe un raport de cauzalitate, în sensul că moartea este consecinţa necesară a faptei comise de infractor.

Latura subiectivă. Omorul se săvârşeşte cu intenţie, directă sau indirectă. Latura subiectivă a omorului nu include un scop special.

Forme. Modalităţi. Sancţiuni. Actele preparatorii ale infracţiunii de omor sunt absorbite în fapta consumată. Tentativa se pedepseşte. Infracţiunea se consumă în momentul în care acţiunea de ucidere a produs urmarea imediată, adică moartea victimei.

Fapta de omor incriminată de art. 174 C. pen. constituie forma tipică, modalitatea simplă a activităţii de ucidere. Infracţiunea de omor poate prezenta numeroase şi variate modalităţi faptice, determinate de împrejurările concrete în care aceasta a fost săvârşită.

Infracţiunea de omor în forma sau varianta sa tipică se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi (a se vedea art. 64 C. pen.). Tentativa se pedepseşte potrivit cu regulile arătate în art. 21 alin. 2 C. pen. cu închisoare de la 5 la 10 ani.