Principiul integrarii consideratiilor ecologice in toate politicile comunitare

În baza acestui principiu, strategiile şi măsurile comunitare, indiferent de domeniul pe care îl vizează, trebuie să ia în considerare cerinţele protecţiei mediului.

Principiul de faţă stipulează cerinţa ca orice activitate comunitară să ţină seama de impactul pe care îl au asupra mediului măsurile individuale, iar protecţia mediului trebuie să fie integrată în definirea şi aplicarea altor politici comunitare.

Astfel, Actul Unic European, în capitolul privind mediul, a precizat că „exigenţele în materia protecţiei mediului sunt o componentă a celorlalte politici ale Comunităţii”, iar Tratatul UE a întărit necesitatea de a integra cerinţele protecţiei mediului, de la stadiul de definire al altor politici comunitare şi până la aplicarea lor.

Aplicarea unei asemenea cerinţe a condus practic la modificarea obiectivelor CEE care nu erau privite până atunci decât din perspectivă economică.

Actualmente, „integrarea” reprezintă un obiectiv primordial al politicii comunitare, întrucât decurge dintr-o obligaţie stipulată în Tratatul constitutiv, deoarece reprezintă în sine un instrument de protecţie a mediului şi mai ales pentru că este un element-cheie al procesului de stabilire de modele de dezvoltare social-economică durabilă.

În prezent, patru sectoare apar ca prioritare din acest punct de vedere: agricultura, energia, politica regională şi cooperarea pentru dezvoltare.

Referitor la agricultură, accentul va trebui pus pe reformarea mecanismelor de ajutor financiar şi restructurarea dezvoltării activităţilor agricole într-o concepţie în care să nu prejudicieze calitatea mediului.

Politica energetică trebuie reevaluată în ansamblul său din punct de vedere al consecinţelor asupra mediului, atât în ceea ce priveşte aspectele vizând conservarea resurselor energetice cât şi utilizarea raţională a energiei. Un sector important îl va reprezenta industria nucleară, Uniunea Europeană având în acest sens un rol majo, în special pentru a se surmonta clivajul instaurat între statele membre care au adoptat politici diferite în materie.

În ceea ce priveşte politica regională, obiectivul constă în a încorpora aspectele ecologice în sistemele de ajutor comunitar; comisia a adoptat deja instrucţiuni externe care să permită o mai bună evaluare ecologică a proiectelor şi programelor finanţate de Comunitate. De asemenea, se urmăreşte cooperarea între Uniunea Europeană şi ţările în curs de dezvoltare astfel încât să se reflecte preocupările privind ocrotirea mediului ambiant. Aceasta cu atât mai mult, cu cât, este din ce în ce mai evident că, în numeroase state din zonele defavorizate ale lumii, problemele dezvoltării constituie probleme ecologice şi invers. Totodată se manifestă probleme rezonanţă mondială (spre exemplu, despăduririle) pentru soluţionarea cărora Uniunea Europeană poate juca şi trebuie să joace un rol decisiv, mai ales în cadrul instituţional deja creat[1].

Spre exemplu, Convenţia de la Lomé din 1990 privind relaţiile dintre Uniunea Europeană şi Ţările Africii, Caraibe şi Pacific, include un capitol care pune în evidenţă noua direcţie urmată şi stipulează că Uniunea Europeană acordă sprijinul său în vederea ameliorării „condiţiilor de viaţă ale populaţiilor lor şi de a le prezerva pe cele ale generaţiilor viitoare”[2].

——————————————————————————–

[1] Convenţia de la Lomé din 1990, relaţiile speciale dintre Uniunea Europeană şi ţările Americii Centrale şi de Sud, sau cu ASEAn etc.

[2] A se vedea, Mircea Duţu, “Dreptul comunitar al mediului”, Editura Economică, Bucureşti, 1997, p. 98.