Restituirea cauzei la procuror pentru nulitatea actelor efectuate de un organ necompetent

Tribunalul SIBIU, Decizia Nr. 155 din 26 aprilie 2010

Constată că Judecătoria Sibiu în baza art.332 alin. 2 C.proc.pen. a dispus restituirea cauzei procurorului în vederea refacerii urmăririi penale. În baza art.332 alin.3 C.proc.pen. s-au menţinut măsurile asigurătorii –respectiv sechestru – instituite prin ordonanţele procurorului din 11.06.2009 asupra bunurilor imobile aparţinând inculpaţilor C A D şi P R V Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut în esenţă următoarele : A constatat că prin rechizitoriul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Anticorupţie Alba Iulia din data de 23.09.2009 ,înregistrat la instanţa de fond la data de 25.09.2009 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:- D A A –, , studii superioare, director general, având în întreţinere un copil minor, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea, ori în numele lor, faptă prev. de art. 18 ind. 1 alin. 1 din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 33 lit. a cp (2 fapte); – P R V, , studii superioare, pentru complicitate la infracţiunea de folosire sau prezentare de documente sau declaraţii inexacte sau incomplete care are ca rezultat obţinerea de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetul administrat de acestea sau în numele lor, fapte prev. şi ped. de art. 26 cp rap. la art. 18 ind. 1 alin. 1 din Legea 78/2000;- C A D –, studii superioare, referent social la Primărie , pentru complicitate la infracţiunea de folosire sau prezentare de documente sau declaraţii inexacte sau incomplete care are ca rezultat obţinerea de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetul administrat de acestea sau în numele lor, fapte prev. şi ped. de art. 26 cp rap. la art. 18 ind. 1 alin. 1 din Legea 78/2000. În motivarea actului de sesizare a instanţei se arată că inculpata D A-A care în calitatea sa de director în cadrul Direcţiei Generale de Asistenta Sociala cu prilejul derulării contractelor de grant încheiate între Ministerul Finanţelor Publice 4 Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE autoritate contractantă, Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap – Unitatea de Implementare a Proiectelor ca autoritate de implementare şi Direcţia Generala de Asistenta Sociala în calitate de beneficiar cu anexele şi actele adiţionale a prezentat în mod repetat cu prilejul cererii pentru acordarea tranşei finale şi de finanţare a sumelor de bani reprezentând ajutor financiar nerambursabil, documente inexacte, în scopul obţinerii pe nedrept a acestor sume de bani, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de folosire sau prezentare de documente sau declaraţii inexacte sau incomplete care au ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetul administrat de acestea sau în numele lor prev. şi ped. de art. 181 alin. l din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal ( 2 fapte). Inculpaţii C A-D în calitatea sa de manager de proiect în cadrul lucrării din comuna Biertan, jud Sibiu şi P R-V în calitatea sa de manager de proiect în cadrul lucrării CITO, care împreună cu inculpata D A-A au desfăşurat activităţi de inducere în eroare a autorităţii contractante, pe parcursul derulării contractelor de grant au ajutat pe inculpata D A-A la întocmirea, prezentarea către autoritatea – contractantă de documente inexacte (rapoarte tehnice), nereale, având ca scop obţinerea de către aceasta de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la infracţiunea de folosire sau prezentare de documente sau declaraţii inexacte sau incomplete care are ca rezultat obţinerea de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene.Prin rechizitoriu s-a susţinut că inculpata D A A ar fi săvârşit infracţiunea de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea, ori în numele lor, faptă prev. de art. 18 ind. 1 alin. 1 din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 33 lit. a cp (2 fapte); inculpatul P R V ar fi săvârşit infracţiunea de complicitate la infracţiunea de folosire sau prezentare de documente sau declaraţii inexacte sau incomplete care are ca rezultat obţinerea de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetul administrat de acestea sau în numele lor, fapte prev. şi ped. de art. 26 cp rap. la art. 18 ind. 1 alin. 1 din Legea 78/2000; iar inculpata C A D ar fi săvârşit infracţiunea de complicitate la infracţiunea de folosire sau prezentare de documente sau declaraţii inexacte sau incomplete care are ca rezultat obţinerea de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetul administrat de acestea sau în numele lor, fapte prev. şi ped. de art. 26 cp rap. la art. 181 alin. 1 din Legea 78/2000.La termenul de judecată din data de 15.12.2009, avocatul inculpatului P R V a invocat nerespectarea de către procuror a dispoziţiilor privitoare la prezenţa inculpatului P R V şi asistarea acestuia de către apărător în cursul urmării penale; iar avocatul inculpatei D A A a invocat nulitatea absolută a tuturor actelor de urmărire penală, considerând că acestea, după materie, au fost întocmite de un organ necompetent şi ambii au solicitat restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale, potrivit art. 322 alin. 2 C.p.p.. Deliberând asupra cererilor de restituire a cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale, instanţa le-a găsit întemeiate şi le-a admis, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 22 din Legea 78/2000 modificată „în cazul infracţiunilor prevăzute în prezenta lege urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procuror”.Conform art. 3 alin. 1 lit. a din OUG nr.43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie aprobată prin Legea 503/2002 modificată, care reglementează atribuţiile Direcţiei Naţionale Anticorupţie, prevede în mod expres obligativitatea efectuării urmăririi penale de către procuror, în condiţiile prevăzute de Codul de procedură penală, a infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea descoperirea si sancţionarea faptelor de corupţie.De asemenea, potrivit art. 213 C.p. în cazurile urgente organul de cercetare penală e obligat să efectueze actele de cercetare ce nu suferă amânare chiar dacă acestea privesc o cauză care nu este de competenţa lui, ulterior acestea se trimit procurorului.Pe de altă parte, art. 217 C.p.pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 45/1993, prevede că în situaţia în care urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procuror, acesta poate dispune ca anumite acte de cercetare penală sa fie efectuate de către organele poliţiei judiciare.Din coroborarea celor doua texte invocate, instanţa a reţinut că rezultă fără dubii, ca în cazul în care urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procuror acesta poate dispune:a. că în cauzele urgente organele de cercetare pot să efectueze numai anumite acte dar în orice caz marea majoritate a actelor ce intră în conţinutul urmăririi trebuie efectuate de către procuror . b. că procurorul poate delega ca anumite acte de cercetare să fie efectuate de către organele de cercetare penale dar acestea, nu pot face parte din cele care sunt esenţiale, cum ar fi : ascultarea inculpatului, ascultarea martorilor principali, respectiv pe care se bazează învinuirea celor trei inculpaţi, confruntarea lor, dispunerea de probatoriu; Ca atare, procurorul care efectuează urmărirea penala în astfel de cazuri, poate dispune prin delegare, efectuarea de către ofiţerii de politie judiciara, a unor verificări la faţa locului, ascultarea unor martori care cunosc date privitoare la persoana părţilor, efectuarea unor percheziţii si a unor acte de descoperire a infracţiunilor de corupţie, şi interceptări audio sau video, aşadar, acte de procedura ce pot fi efectuate prin delegare de organele de cercetare penală, potrivit art. 132 şi 135 C.p.pen. şi art. 109 din Regulamentul de ordine interioara a D.N.A. .Legea de organizarea a D.N.A. si regulamentul de funcţionare al acestuia, nu cuprinde dispoziţii derogatorii de la conţinutul art. 209 C.p.pen., care constituie sediul instituţiei efectuării urmăririi penale de către procuror, ori, în speţă majoritatea actelor de urmărire penală inclusiv, audierea inculpaţilor şi a martorilor pe care se bazează învinuirea celor trei inculpaţi, a fost făcută de către ofiţerul de poliţie judiciară, comisar D V. Astfel, instanţa a constatat că prin ordonanţa din 4.08.2008, procurorul, a dispus efectuarea de către comisarul DV, a următoarelor acte de urmărire penală:- audierea inculpatei C D inculpatei D A şi martorului S V;- a dispus în aceeaşi ordonanţă identificarea tuturor persoanelor implicate în derularea faptelor; .- totodată a dispus efectuarea de confruntări „dacă se impun”;- ridicarea tuturor înscrisurilor considerate utile pentru justa soluţionare a cauzei. De asemenea, prin ordonanţa din 30.01.2009,) procurorul însărcinat cu efectuarea urmăririi penale a dispus efectuarea de către comisarul D V, a următoarelor acte de urmărire penală: – audierea învinuiţilor D A, A M, N P, C A D, P R V, N I T; – audierea în calitate de martor a tuturor persoanelor care au cunoştinţă despre comiterea faptelor (implicate în cele doua proiecte angajate EPASPC executanţii lucrărilor de construcţii, responsabili CITO şi CIA etc.);- activităţi specifice pentru aplicarea de masuri asigurătorii;- confruntări daca se impune; – cercetări la faţa locului;- ridicare de înscrisuri. În legătură cu întinderea activităţii de urmărire penală obligatorie în cazul prev. de art. 209 al. 3 C.p.p., în speţă instanţa a constatat că cerinţa legală prev. de acest articol nu a fost îndeplinită întrucât procurorul din cadrul D.N.A. a acoperit numai formal dispoziţiile legale cu privire la obligativitatea urmăririi penale prin îndeplinirea foarte limitată a anumitor acte de urmărire penală. Astfel, în baza art. 197 al. 2 C.p.p. instanţa a constatat că toate actele de urmărire penală sunt nule absolut consideră că urmărirea penală după materie a fost întocmită de un organ necompetent.Cu privire la cererea formulată de către avocatul inculpatului P R V a invocat nerespectarea de către procuror a dispoziţiilor privitoare la prezenţa inculpatului P R V şi asistarea acestuia de către apărător în cursul urmării penale şi a solicitat restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale, potrivit art. 322 al 2 C.p.p.. Instanţa a reţinut că la data de 13.03.2009 inculpatul R P a fost audiat la Direcţia Naţională Anticorupţie în cursul urmării penale în prezenţa avocatului ales,. În declaraţia inculpatul şi avocatul acestuia au solicitat să fie prezenţi la efectuarea tuturor actelor de urmărire penală în dosar în ceea ce-l priveşte pe inculpatul R P potrivit art. 152 C.p.p..La data de 16.03.2009, în dosarul penal privind pe inculpatul P R s-au audiat martorii MF– reprezentat SC Dafora SA şi martora D B care au stat la baza acuzaţiilor aduse de Direcţia Naţională Anticorupţie.Astfel, deşi în cursul urmării penale avocatul inculpatului P R, cât şi acest din urmă inculpat a solicitat expres organelor de urmărire penală să fie prezenţi şi încunoştinţaţi de efectuarea oricăror acte de urmărire penală în dosarul penal şi faptul că aceştia erau obligaţi să îi încunoştinţeze, la dosar nu se găseşte vreo dovadă privind înştiinţarea acestora cu privire la audierea celor doi martori. Ca atare, neavând această posibilitate inculpatul P R a fost privat de dreptul de a-şi exercita o apărare efectivă şi eficientă, fiind încălcate toate dispoziţiile privitoare la apărare existente în legislaţia internă, cât şi europeană. Prin aceasta, inculpatul P R nu a putut să-şi facă apărarea cu privire la învinuirea care i-a fost adusă şi nici cu privire la prejudiciul stabilit în rechizitoriuAstfel, instanţa a constatat potrivit art. 197 alin. 2 din C.p.p. nulitatea actelor de procedură efectuate în lipsa apărătorului ales. Instanţa a analizat dispoziţiile art. 21 alin. 3 din Constituţia României, precum şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului ratificată prin Legea nr. 30/18.05.1994 publicată în M.Of. 135/31.05.1994, şi a observat că acestea instituie garanţii ale dreptului la un proces echitabil, care pot fi examinate numai în raport de împrejurările specifice ale cauzei şi care trebuie aplicate în tot cursul procesului penal, nu numai în faţa instanţei de judecată, ci şi în faza de urmărire penală. Ori, din modalitatea în care s-a efectuat urmărirea penală s-a observat că aceste garanţii procesuale au fost grav încălcate.Potrivit art. 6 din CEDO procesului echitabil se aplică şi înainte de sesizarea instanţei, întrucât în faza de urmărire penală se administrează marea majoritate a probelor, deci şi în această fază trebuie să se aplice dispoziţiile cum ar fi art. 6 paragraful 3 lit. a,b,c,d,e.Având în vedere cele expuse mai sus, instanţa a constatat întemeiate cererile avocaţilor inculpaţilor D şi P, motiv pentru care în baza art. 332 alin. 2 C.p.p. a restituit cauza la DNA, în vederea refacerii urmării penale.Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Direcţia Naţională Anticorupţie –precum şi inculpatul P RV.Parchetul de pe lângă Înalta Curte de casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie a criticat hotărârea instanţei de fond pentru faptul că premisa de la care a pornit instanţa de fond este una greşită, câtă vreme potrivit art. 10 alin. 4 din O.U.G. 43/2002 actele întocmite de ofiţerii de poliţie judiciară din dispoziţia scrisă a procurorului sunt efectuate în numele acestuia, prevederi derogatorii, speciale de la dispoziţiile art. 209 C.p.p. Normele de procedură fiind de imediată aplicare şi având în vedere principiul conform căruia „specialia generalibus derogant”, s-a criticat hotărârea instanţei de fond pentru faptul că nu a constatat că prin aceste dispoziţii legale (art. 10 alin. 1, 3 şi 4 din O.U.G. 43/2002) legiuitorul a instituit o delegare specială şi derogatorie de la legea penală (art. 217 alin. 4 C.p.p.). Ca atare, în mod eronat instanţa de fond a considerat că urmărirea penală a fost efectuată de un organ necompetent şi că această neregularitate nu ar putea fi remediată decât prin restituirea cauzei la procuror. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dreptului la apărare invocat de apărătorul inculpatului P R V, procurorul a susţinut că în acest caz, nulitatea absolută prev. de art. 332 alin. 2 C.p.p., reţinută de instanţa de fond este inexplicabilă întrucât cu prilejul prezentării materialului de urmărire penală, inculpatul şi avocatul său nu au invocat existenţa vreunei vătămări, iar nulitatea fiind relativă, termenul în care putea fi invocată a fost depăşit, astfel că şi acest temei al restituirii cauzei la procuror este nefondat. În recursul formulat, inculpatul P R V a solicitat ridicarea sechestrului instituit asupra bunurilor sale, întrucât urmărirea penală fiind nulă şi actele întocmite ar trebui să aibă acelaşi regim şi faţă de prezumţia de nevinovăţie ce operează în cauză menţinerea acestei măsuri asiguratorii nu şi-ar mai avea raţiune. Asupra dosarului tribunalul a reţinut că urmărirea penală trebuie să se desfăşoare potrivit dispoziţiilor legale, iar prin completarea adusă art. 332 prin Lg. 356/2006, s-a prevăzut că instanţa se desesizează şi restituie cauza la procuror în cazul nerespectării dispoziţiilor privitoare la competenţa după materie sau calitatea persoanei, sesizarea instanţei, prezenţa învinuitului sau inculpatului şi asistarea acestora de către apărător. Noua reglementare face astfel precizări provenite din jurisprudenţă în sensul că pentru lipsă de competenţă teritorială a organului de urmărire penală, nu este cazul să se restituie cauza la procuror, iar privitor la prezenţa învinuitului sau inculpatului şi asistarea acestora de către apărător, se face trimitere la cazurile în care legea cere, la efectuarea unor acte de urmărire penală prezenţa obligatorie a învinuitului sau inculpatului şi asistarea de către apărător. S-a pus astfel pe poziţii procesuale egale, învinuitul şi inculpatul, în urma modificării art. 197 alin. 2 C.p.p., care sancţionează cu nulitatea absolută încălcarea dreptului la apărare a învinuitului şi a inculpatului. Referitor la încălcarea dispoziţiilor privind sesizarea instanţei, noua reglementare are în vedere regularitatea desfăşurării urmăririi penale prin trecerea cauzei prin stadiile procesuale obligatorii : punerea în mişcare a acţiunii penale, prezentarea materialului de urmărire penală, întocmirea rechizitoriului de către procurorul competent.Cercetarea penală în cauzele în care urmărirea penală se efectuează de către procuror este reglementată de dispoziţiile art. 209 C.p.p. De regulă, întreaga activitate de strângere a probelor trebuie să fie efectuată de către procurorul competent (art. 209 alin. 4 C.p.p.). Doctrina este unanimă în a nu considera valabilă, urmărirea penală în cazurile de urmărire proprie a procurorului, atunci când actele de cercetare în majoritatea lor, au fost efectuate de alte organe decât procurorul competent, o astfel de împrejurare reţinând-o şi instanţa de fond în speţa dedusă judecăţii. Aceasta însă a fost în eroare atunci când a susţinut că majoritatea actelor au fost întocmite de ofiţerii de poliţie şi nu de procuror, precum şi atunci când a reţinut că audierea inculpaţilor D A, C A, P R, audierea martorului S V, precum şi a învinuiţilor A M, NP , N I nu s-a realizat de către procurorul instrumentator.Instanţa de fond a omis a verifica întregul material probator şi nu a observat împrejurarea că deşi au fost date ordonanţele din 4.08.2008 şi 30.01.2009, prin care delega efectuarea unor acte de urmărire penală comisarului de poliţie DV, procurorul însuşi a procedat la audierea acestora. Sub acest aspect, tribunalul constată, contrar celor reţinute de către instanţa de fond, că majoritatea actelor de urmărire penală aflate la dosarul cauzei au fost strânse de procurorul care a instrumentat cauza (referitor la documentele şi înscrisurile de la dosar se poate uşor constata că ele sunt solicitate de procuror şi comunicate acestuia, dovadă fiind adresele de înaintare din cele 12 volume de urmărire penală), iar privitor la audierea inculpaţilor, prima instanţă a omis a observa că acestea s-au administrat de către procuror. Astfel, în volumul 4 de urmărire penală, , a fost audiată de procuror, inculpata D A A în prezenţa apărătorului ales; se află consemnată declaraţia luată de procuror inculpatei A M, asistată se avocatul acesteia; apoi în acelaşi volum se regăsesc declaraţiile luate de procuror inculpatului P R V, asistat de avocatul său, , precum şi inculpatei C A,; acelaşi tip de declaraţii au fost luate de către procuror şi învinuiţilor N T şi N P.Materialul de urmărire penală a fost prezentat de procuror inculpaţilor D A A (), CA şi P R V care, în prezenţa avocatului său a susţinut că nu are cereri de făcut, probe de propus ori declaraţii suplimentare de făcut. Prezentarea materialului de urmărire penală în ce-l priveşte pe acest inculpat s-a realizat la 18 mai 2009. Privitor la declaraţiile de martori, tribunalul a constatat o situaţie similară, în sensul că cei nouă martori propuşi prin rechizitoriu în acuzarea inculpaţilor, au dat declaraţii în faţa procurorului, aşa cum rezultă din vol. 4 f. 175-177 (martorul S V), O A S, G I I S H), C G, S M I , B D – D, F M V L Cum probele au fost strânse de procuror ori sub supravegherea acestuia, iar audierile inculpaţilor şi ale martorilor s-au realizat de procuror, apare ca nefondată şi nereală susţinerea instanţei de fond că urmărirea penală a fost efectuată de un organ necompetent, în speţă, ofiţerul de poliţie judiciară. Chiar dacă acesta ar fi efectuat unele acte de urmărire penală, urmare delegării date de către procuror, la un moment dat aceste acte ar fi fost efectuate în numele procurorului, conform art. 10 alin. 4 din O.U.G. 43/2002. Din acest punct de vedere, tribunalul a reţinut că recursul procurorului este fondat şi a fost admis motivat de faptul că urmărirea penală în cazul infracţiunilor prev. de Lg. 78/2000 este de competenţa proprie a procurorului, ca aceasta s-a realizat de procuror, aşa cum s-a arătat mai sus, iar în ipoteza în care ar fi fost efectuată în parte, de ofiţerii de poliţie, potrivit art. 10 alin. 4 din O.U.G. 43/2002, actele întocmite ar fi fost tot ale procurorului. Aşa fiind, premisa de la care a pornit instanţa de fond este greşită, pe de o parte pentru faptul că nu se bazează şi înlătură nejustificat probele administrate de procuror în faza de urmărire penală, făcând abstracţie de ele şi pe de altă parte, pentru ignorarea dispoziţiilor derogatorii ale O.U.G. 43/2002, care constituie dispoziţii speciale faţă de dreptul comun. Pentru aceste motive hotărârea instanţei de fond afost casată şi trimisă în vederea continuării judecăţii cauzei la instanţe de fond. În ceea ce priveşte motivul de restituire a cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale, întrucât inculpatului Pascu Radu Vasile i-ar fi fost încălcat dreptul de apărare, tribunalul reţine că a fost greşit calificată de către instanţa de fond natura juridică a nulităţii, fiind considerată ca fiind o nulitate absolută, deşi este în discuţie o nulitate relativă, nulitate care a fost tardiv invocată. Astfel, ca urmare a modificării art. 172 din Lg. 356/2006 participarea apărătorului la efectuarea actelor de urmărire penală a fost stabilită şi sancţionată cu nulitatea absolută pentru următoarele situaţii: – ascultarea inculpatului (art. 172 alin. 2 C.p.p.) ;- aducerea la cunoştinţă a învinuirii (art. 32 Constituţie)- arestarea preventivă de către judecător (art. 1491 alin. 5C.p.p.)- prelungirea duratei arestării preventive de către instanţă (art. 159 alin. 4 C.p.p.)- prezentarea materialului de urmărire penală (art. 250 C.p.p.).În doar aceste situaţii este obligatorie participarea apărătorului conform art. 172 C.p.p. modificat, respectiv pentru „orice act de urmărire penală care implică audierea sau prezenţa învinuitului sau inculpatului căruia îi asigură apărarea”. La efectuarea celor cinci acte de urmărire penală învederate mai sus, prezenţa apărătorului este obligatorie, iar în absenţa avocatului, actul efectuat este lovit de nulitate absolută. Se poate observa că din cele cinci acte de urmărire penală, doar primele două şi ultimul necesită imperativ prezenţa apărătorului în cazul dedus judecăţii (inculpatul P R V nefiind arestat preventiv) ori aşa cum s-a arătat mai sus atât aducerea la cunoştinţă a învinuirii, cât şi ascultarea inculpatului P R V şi prezentarea materialului de urmărire penală s-au realizat în prezenţa apărătorului ales. Lipsa apărătorului ales la audierea unor martori poate atrage nulitatea relativă, dacă deşi a cerut nu a fost încunoştinţat conform art. 197 alin. 4 C.p.p., însă, această nulitate a fost tardiv ridicată de apărător doar la instanţa de fond, câtă vreme cu prilejul prezentării materialului de urmărire penală nici avocatul, nici inculpatul nu au invocat-o. Astfel, Tribunalul a constatat că nici acest temei al restituirii cauzei la procuror nu a subzistat De altfel, nici nu s-a invocat ce anume vătămare sau lezare a intereselor legitime ale inculpatului este prezentă şi nici nu poate fi altfel înlăturată prin nechemarea apărătorului la audierea martorului şi nici nu s-a probat că s-ar fi plâns la prim-procurorului parchetului D.N.A. pentru vătămarea adusă conform normelor procedurale. Instanţa de fond, are posibilitatea cu prilejul cercetării, să audieze acel martor, să dea posibilitatea inculpatului şi avocatului său să-i adreseze întrebări, iar la momentul deliberării poate să-l înlăture de la stabilirea stării de fapt pe martorul care nu a putut fi audiat în instanţă. În ceea ce priveşte ridicarea sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului P R V, în recursul declarat de inculpat, tribunalul a reţinut că faţă de cuantumul prejudiciului pretins creat, hotărârea instanţei de fond de a menţine măsura asiguratorie dispusă, a aparut ca fiind legală şi temeinică.

Faţă de toate cele arătate mai sus, s-a admis recursul procurorului, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d C.p.p., s-a casat hotărârea şi s-a dispus continuarea judecăţii şi în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b C.p.p. s-a respins ca nefondat recursul declarat de către inculpatul P R V .