StudiiJuridice.ro – Consiliul European

Noul tratat este conceput pentru a ajusta funcţionarea unei Uniuni cu 27 de state membre şi situată în perspectiva unor viitoare extinderi. Tratatul creează structuri instituţionale mai eficiente …

Cu ocazia reuniunii la nivel înalt privind securitatea nucleară, organizată la Washington în perioada 12-13 aprilie, liderii mondiali au convenit asupra securizării tuturor materialelor nucleare într-un interval de …

La 7 mai, șefii de stat și de guvern din zona euro au finalizat procedurile de punere în aplicare a pachetului de sprijin de 110 …

Frank De Winne, astronautul belgian de la Agenţia Spaţială Europeană, i-a prezentat dlui Herman van Rompuy, preşedintele Consiliului European, steagul european care l-a însoţit timp …

În cadrul unei ceremonii desfăşurate la 8 mai la sediul Consiliului cu ocazia Zilei porţilor deschise, domnul Felipe González, preşedintele Grupului de reflecţie asupra viitorului …

Uniunea Europeană şi Federaţia Rusă au convenit asupra domeniului de aplicare şi priorităţilor noului lor parteneriat pentru modernizare în cadrul summitului desfăşurat la 31 mai …

Liderii europeni, reuniți la Bruxelles la 17 iunie, au adoptat „Europa 2020”, o nouă strategie pe zece ani pentru ocuparea forței de muncăși creștere economică, …

La 23 iulie, Comitetul european al inspectorilor bancari (CEBS) şi-a prezentat raportul privind rezultatele testului de rezistenţă pentru evaluarea rezilienţei sistemului bancar european la o …

Negocierile privind aderarea Islandei la Uniunea Europeană vor începe cu ocazia Conferinţei interguvernamentale din 27 iulie 2010, a decis Consiliul Afaceri Generale în cadrul reuniunii …