StudiiJuridice.ro – Mediafax.ro

Guvernul îi va transmite lui Irinel Columbeanu în termenul legal un răspuns la problema sesizată premierului Emil Boc, conform procedurii aplicate în cazul tuturor cetăţenilor, …

Echipa antrenată de Mircea Lucescu, Şahtior Doneţk, fără Răzvan Raţ pe teren, s-a calificat în finala Cupei Ucrainei, după ce a învins, miercuri, în semifinale, …

Bugetul Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) a fost suplimentat de Guvern cu 2,7 milioane lei, astfel încât instituţia să îşi poată îndeplini obligaţiile în cadrul …

Oficiul francez pentru Imigraţie a decis repatrierea în România a 90 de romi care locuiau în oraşul Lyon. …

Cel puţin zece persoane au murit, miercuri, în urma unui cutremur cu magnitudinea 5,1 care a provocat panică în oraşul Lorca, situat în sud-estul Spaniei, …

Un număr de 16 staţii de cale ferată vor fi modernizate şi echipate cu instalaţii performante, printr-un program în valoare totală de 283 milioane euro, …

Un avion care decolase din Polonia şi se îndrepta spre Marea Britanie a aterizat de urgenţă pe aeroportul Schiphol din Amsterdam după ce unul dintre …

Liderul PSD, Victor Ponta, susţine că senatorul PDL Mircea Andrei va ajunge la închisoare, deoarece sunt probe privind activitatea sa de “crimă organizată” şi că …

Steaua Bucureşti s-a calificat în finala Cupei României-Timişoreana, pentru a 21-a oară în istorie, după 12 ani, în urma remizei, scor 1-1, de miercuri, din …