Suprastaliile (Demurage)

Termenul (în engleză, “demurrage”) are o dublă semnifi­caţie. El exprimă mai întâi timpul de depăşire a zilelor de stalii, iar în al doilea rând, suprastaliile înseamnă suma ce trebuie plătită armatorului de către navlositor pentru compensarea acestui interval adiţional de imobilizare a navei.

Sub primul aspect, suprastaliile încep să curgă de plin drept de la data când expiră zilele de stalii. Altfel spus, nu este necesară în acest scop punerea în întârziere a încărcătorului sau primitorului mărfurilor la destinaţie.

Durata suprastaliilor trebuie specificată prin charter-party. În această privinţă, formularul GENCON stabileşte o durată de zece zile. Imobilizarea navei în port va înceta de la sine în momentul când expiră termenul arătat.

În lipsa unei clauze corespunzătoare în charter-party sau a unor reglemen­tări locale, aplicabile în subsidiar, comandantul navei urmează să aprecieze în portul de îmbarcare, cât timp este normal să prelungească aşteptarea încărcă­torului, după consumarea zilelor de stalii. Dacă acesta totuşi nu prezintă marfa până la final, nava va pleca în larg, fără povară, armatorul fiind în drept să pretindă daune echivalente cu paguba suferită prin zilele pierdute, peste cele de stalii, ca şi pentru deplasarea inutilă pe care a efectuat-o în executarea contractului de navlosire.

În portul de sosire, dacă destinatarul, deşi avizat, nu preia mărfurile nici până la epuizarea duratei contrastaliilor, comandantul poate, potrivit uzanţelor, să dispună măsura extremă a descărcării şi depozitării pe socoteala navlositorului, eliberând astfel nava, în vederea continuării itinerarului. O aşteptare în port, nerezonabil de lungă, ar fi în adevăr de neconceput. Astfel, contractele de navlosire pe călătorie conţin în asemenea situaţie, de regulă, clauza descăr­cării din oficiu.

Sub aspect indemnitar, modul de calcul al suprastaliilor, deşi întemeiat tot pe datele înscrise în foaia de timp (time-sheet), se particularizează printr-un regim deosebit de sever. În primul rând nivelul valoric al contrastaliilor puse în sarcina navlositorului se poate ridica la sume băneşti importante. În principiu acestea se calculează în aşa fel încât să se apropie de cuantumul navlului pe care nava l-ar fi realizat dacă deplasarea pe mare se desfăşura în condiţii normale. Mai mult decât atât, în caz de întârziere excesivă în port, imputabilă navlositorului, se datorează contrastalii extraordinare, încă mai scumpe. Pe de altă parte, intervin exigenţe mai severe în cronologie. Astfel, duminicile şi sărbătorile legale intră în calcul ca zile de lucru, deoarece pe durata lor nava putea să se deplaseze pe mare[1].

Totodată contrastaliile, odată începute, curg fără întrerupere, excluzându-se în principiu suspendarea în cazuri fortuite sau de forţă majoră. În acest sens,  potrivit principiilor de drept, debitorul (navlositorul) aflat în în­târziere din culpa sa nu se poate prevala, spre a se exonera de răspundere, de forţa majoră intervenită ulterior scadenţei pe care a depăşit-o. Potrivit cu această regulă extrem de aspră, de altfel frecvent criticată, nava „odată intrată în contrastalii se află mereu în contrastalii” (once on demurrage, alwaxs on demurrage).

Prin excepţie de la cele arătate, contrastaliile vor fi totuşi suspendate (deşi au început să curgă), dacă obstacolul în operarea navei este imputabil chiar armatorului, precum de exemplu în cazurile următoare: nava nu poate procura lumina electrică necesară încărcării sau descărcării în cursul nopţii sau dacă se procedează la efectuarea de reparaţii ori la aprovizionarea cu combustibili în timpul contrastaliilor, făcând astfel imposibilă manipularea la bord a mărfurilor destinate deplasării.

Natura juridică a contrastaliilor a suscitat discuţii, opiniile fiind divizate[2].

Unii autori le atribuie calificarea de penalităţi convenţionale, considerându-le ca despăgubiri forfetare, datorate armatorului pentru prejudiciul ce i se aduce prin imobilizarea navei un anumit timp peste durata rezervată încărcării sau descărcării. Pare totuşi mai exact punctul de vedere, potrivit căruia contrastaliile se analizează ca un supliment al navlului. Corelarea dintre cei doi factori în discuţie este semnificativă în această privinţă. Dacă prin charter-party s-a stabilit un nivel ridicat al navlului, se prevede totodată o durată a staliilor suficient de extinsă astfel încât de cele mai multe ori se evită contrastaliile. Dimpotrivă, unui navlu de valoare modestă îi corespunde în genere un răgaz de stalii relativ scurt, implicând riscul aproape inevitabil al plăţii de contrastalii.

Această din urmă interpretare prezintă totodată unele avantaje practice[3]:

–     creanţa de contrastalii beneficiază de privilegiu, la fel ca şi cea având ca obiect navlul;

–     instanţa competentă să soluţioneze litigiile dintre părţi referitoare la navlu va avea căderea să se pronunţe de asemenea şi asupra cererii de plată a contrastaliilor bazate pe acelaşi charter-party.

——————————————————————————–

[1] De la această soluţie uzuală, părţile pot totuşi conveni o excepţie prin clauza „asemenea zilelor de stalii” (per like days) care mărgineşte contrastaliile numai la zilele lucrătoare potrivit portului în cauză.

[2] Gh. Bibicescu, op. cit., p. 497 şi urm.

[3] Octavian Căpăţînă, Gheorghe Stancu, op. cit., p. 435.