Tags – StudiiJuridice.ro – Librarie electronica on-line de Carti, Reviste, Lucrari, Articole, Studii si Referate din domeniul juridic, admitere barou

În general, economiştii asociază piaţa cu mecanismul cel mai eficace pentru alocarea eficientă a resurselor.

Într-o piaţă perfectă, firmele vor concura una cu alta pentru a satisface, în cele mai bune condiţii, cererea. O astfel de piaţă concurenţială va fi caracterizată prin presiuni „a la baisse” asupra preţurilor, până la un nivel care să acopere costurile şi marjele de profit rezonabile pentru producători şi ofertanţi. Firmele care nu se vor adapta vor da faliment sau vor fi eliminate de pe piaţă de alţi concurenţi mai adaptaţi la realităţile economice. Unele vor încerca să practice preţuri foarte ridicate, dar vor fi nevoite să revină la preţuri rezonabile dacă există concurenţă. În conformitate cu un asemenea raţionament, piaţa este un sistem care se autoechilibrează favorabil, atât pentru cumpărători, cât şi pentru ofertanţi, grăbind diversificarea obiceiurilor de consum şi a înclinaţiei spre inovare şi menţinând economia la un nivel rezonabil de eficienţă.

Politica în domeniul concurenţei este importantă, în primul rând, ca mecanism de corectare a imperfecţiunilor pieţei.