Tags – StudiiJuridice.ro – Librarie electronica on-line de Carti, Reviste, Lucrari, Articole, Studii si Referate din domeniul juridic, admitere barou

  •     După cum suntem informaţi de sursele oficiale ale Uniunii Europene, Ziua Europei a fost stabilită la 9 Mai pentru că la acea dată, în 1950, ministrul de externe francez Robert Schuman a dat publicităţii un plan de integrare în domeniul industriilor cărbunelui şi oţelului, plan ce a dus la crearea primei Comunităţi europene şi s-a constituit astfel în momentul declanşator al construcţiei Uniunii Europene pe care o cunoaştem în prezent.

        Cum s-a ajuns însă la momentul 9 mai 1950? Robert Schuman a fost personalitatea centrală sau există altcineva în spatele său? Cum s-a desfăşurat ziua de 9 mai şi ce cuprindea exact declaraţia ministrului francez? Care au fost urmările imediate ale acestui moment?

       Acestea sunt o parte din întrebările la care se va încerca să se răspundă în cadrul acestui studiu.

  • Autoritatea în stat este deţinută şi exercitată de Guvern, primul-ministru fiind numit de Preşedinte. De asemenea, şeful statului îi numeşte şi pe miniştri la propunerea premierului. Pre­şedintele are la dispoziţie o paletă largă de posibilităţi de desemnare a Primului-ministru în funcţie de configuraţia politică a Guver­nului. Miniştrii pot fi recrutaţi fie din cadrul Parlamentului, fie din afara acestuia. Statisticile guvernamentale indică însă practica de recrutare a miniştrilor din rândul membrilor Parla­mentului, miniştrii non-parlamentari fiind prin excelenţă specialişti cu înaltă calificare, militari. Primul-ministru direcţionează politica generală a Guvernului şi îşi asumă răspunderea pentru aplicarea acesteia.

  • Potrivit art. 10 din legea dreptului de autor nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, autorul unei opere are următoarele drepturi morale: dreptul de a decide dacă, în ce mod şi când va fi adusă opera la cunoştinţă publică; dreptul de a pretinde recunoaşterea calităţii de autor al operei; dreptul de a decide sub ce nume va fi adusă opera la cunoştinţă publică; dreptul de a pretinde respectarea integrităţii operei şi de a se opune oricărei modificări, precum şi oricărei atingeri aduse operei, dacă prejudiciază onoarea sau reputaţia sa; dreptul de a retracta opera, despăgubind, dacă este cazul, pe titularii drepturilor de utilizare, prejudiciaţi prin exerci-tarea retractării. Toate acestea vor fi dezvoltate şi analizate în cadrul studiului de faţă.

  • România a militat întotdeauna pentru recurgerea la mijloacele paşnice în vederea soluţionării diferendelor dintre state şi pentru evitarea pe cât posibil a războiului având un rol activ în acest sens. De asemenea, important este de subliniat faptul că, încă din primele momente ale participării României la prima Conferinţă de pace de la Haga din 1899 opţiunile delegaţiei române – care a manifestat multă chiar viziune şi spirit constructiv – au evoluat în direcţia afirmării caracterului facultativ al procedurilor de reglementare paşnică, în speţă arbitrajul şi comisiile de anchetă, opunându-se cu hotărâre oricăror încercări de reglementare ce ar depăşi acest cadru. De exemplu, apreciind că modul în care au fost redactate articolele 15, 16 şi 17 din prima Convenţie de la Haga din 1899 referitoare la arbitraj prezintă anumite neclarităţi, putând fi interpretate în sensul impunerii unei obligaţii juridice statelor de a recurge Ia aceste proceduri, guvernul român, în dorinţa de a evita orice echivoc şi neclarităţi, a făcut, cu ocazia ratificării, unele rezerve la aceste articole, potrivit cărora, „pe deplin ataşat principiului arbitrajului facultativ, căruia îi apreciază importanţa în relaţiile internaţionale, nu înţelege să accepte arbitrajul în toate cazurile prevăzute de aceste articole”. Aceste rezerve au fost menţinute şi cu ocazia ratificării Convenţiei de la Haga din 1907. Totodată ratificând această Convenţie, România a devenit parte şi la Curtea Permanentă de Arbitraj, calitate ce şi-o păstrează şi astăzi, având patru arbitri desemnaţi a face parte din acest organ.

  • Autorităţile federale ale Elveţiei sunt Adunarea Federală şi Consiliul Federal.

  • Brevetele europene sunt eliberate pentru invenţiile noi care implică o activitate inventivă şi sunt susceptibile de aplicare industrială. Nu sunt considerate invenţii, în special: descoperirile, teoriile ştiinţifice şi metodele matematice; creaţiile estetice; planurile, regulile şi metodele pentru exercitarea activităţilor intelectuale, pentru jocuri sau pentru activităţi economice, precum şi programele pentru calculatoare; prezentarea informaţiilor.

  • Politica fiscală este un atribut al suveranitatii nationale si este parte importanta a politicii economice a unei ţări, în această calitate ea participand la finantarea cheltuielilor publice şi la redistribuirea veniturilor.

    În Uniunea Europeană, responsabilitatea politicii fiscale revine, în principal, statelor membre care pot delega o parte din aceste competenţe nivelurilor regionale sau locale în funcţie de structura constituţională sau administrativă a puterii publice.

  • În ceea ce priveşte desenele şi modelele industriale, în literatura de specialitate s-a apreciat că desenul reprezintă ansamblul de linii şi culori cu efect decorativ nou. Spre exemplu, este un desen, în sensul acestei definiţii, desenul unei ţesături.

    La rândul său, modelul industrial reprezintă forma plastică prin care se conferă unui produs industrial o fizionomie distinctă (de exemplu, forma nouă a caroseriei unui autoturism).

  • Clauzele generale (necesare) sunt stipulaţiile contractuale ce au caracter esenţial pentru calificarea raportului obligaţional ca realitate juridică, pentru definirea naturii juridice a contractului şi a conţinutului său economic[1]. Aceste clauze pot privi, spre exemplu, identificarea părţilor şi a reprezentanţilor lor autorizaţi, conţinutul economic al operaţiunii comerciale realizată prin contract, unele aspecte referitoare la executarea acestuia, dreptul ce-i este aplicabil şi jurisdicţia competentă să soluţioneze eventualele diferende dintre partenerii contractuali[2]. Sfera clauzelor esenţiale cuprinde atât stipulaţii contractuale în absenţa cărora contractul nu ar putea exista ca act juridic valabil perfectat[3], cât şi clauze prin care se configurează realitatea economică creată prin contract şi, totodată, mijloacele juridice considerate de părţi ca fiind necesare pentru protejarea şi conservarea acestei realităţi.

  • Comisia de arbitraj pentru fosta Iugoslavie a fost instituită prin Declaraţia asupra Iugoslaviei adoptată la 27 august 1991 de către miniştrii de externe din 12 state. Iniţial, Comisia era compusă din cinci preşedinţi ai curţilor constituţionale din statele membre ale Comunităţii. După Conferinţa de la Londra asupra fostei Iugoslavii din 26-27 august 1992, Comisia este compusă din trei preşedinţi ai curţilor constituţionale, dintr-un judecător de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi dintr-un membru desemnat de către Preşedintele Curţii Internaţionale de Justiţie. După crearea sa, Comisia a fost prezidată de Preşedintele Consiliului Constituţional francez – M.R. Badinter (“Comisia Badinter”).

  • În literatura de specialitate s-au dat multe definiţii partidelor politice, autorii acestora încercând să surprindă elementele determinante conform concepţiei fiecăruia.

  • Consiliul Uniunii Europene, instituţia europeană care reprezintă cel mai direct la nivel comunitar interesele ţărilor membre UE şi care are rolul cel mai pregnant în procesul legislativ comunitar, nu trebuie confundată cu o altă instituţie a Uniunii care are numele asemănător, Consiliul European, şi nici cu organizaţia internaţională Consiliul Europei.

  • În fiecare din constituţiile ţărilor Uniunii Europene se găsesc principii ale funcţiei publice. Prima problemă ce i-a preocupat pe legiuitori a fost stabilirea competenţei pentru fixarea regulilor aplicabile funcţiei publice. Din acest punct de vedere, Constituţiile ţărilor din Uniunea Europeană se împart în:a. Constituţii care dau această competenţă exclusiv ,,puterii legislative”; b.Constituţii care partajează competenţa între legislativ şi executiv. Din prima categorie fac parte constituţiile Danemarcei, Germaniei, Greciei, Spaniei, Italiei, Portugaliei etc. Trebuie să se facă distincţie între competenţa legiuitorului sau, după caz, a executivului, de a reglementa materia funcţiei publice, pe de o parte, şi posibilitatea de a stabili reguli ale funcţiei publice prin contractul colectiv de muncă, pe de altă parte. În ţările în care regulile contractuale vin în limitele admise de legiuitor, funcţiei publice i se aplică un regim mixt, legal şi contractual. Partajarea competenţei între legiuitor şi executiv apare în Belgia, Regatul Unit, Olanda, Franţa, Norvegia.

  • Ansamblul drepturilor şi obligaţiilor stipulate de părţile contractante constituie conţinutul contractului de comerţ internaţional. În toate lucrările de specialitate s-a subliniat importanţa conţinutului contractelor de comerţ internaţional[1]. Astfel, s-a atras atenţia că, orice contract de comerţ internaţional trebuie să îndeplinească toate condiţiile de valabilitate ale unui contract, aşa cum este acesta reglementat de dreptul comun intern conform legii aplicabile în speţă, în măsura în care nu-şi găseşte aplicarea un drept uniform în materie[2]. Cunoaşterea şi analizarea conţinutului contractului de comerţ internaţional pune în evidenţă trăsăturile sale specifice, deosebirile prin care acest tip de contract se distinge de celelalte tipuri de contracte.

  • Deşi nu este în prim planul funcţionării Uniunii Europene, precum apar Consiliul European, Consiliul, Comisia europeană sau Parlamentul european, Curtea de justiţie a Comunităţilor europene s-a constituit încă de la apariţie atât într-una dintre caracteristicile proprii ale construcţiei europene cât şi în unul dintre cei mai importanţi piloni de sprijin şi evoluţie a nivelului comunitar.

    Cum a evoluat ea? Care este compoziţia sa? Care este modul său de procedură sau competenţele? Ce schimbări aduce în această problematică Tratatul de reformă de la Lisabona?  Sunt câteva întrebări la care se va încerca un răspuns în cadrul acestei analize.

  • jurisprudenţiale şi legislative. Toate, însă, au drept numitor comun ideea că franciza este o relaţie simbiotică între francizor şi francizat, caracterizată prin faptul că ambele părţi depind unul de celălalt, dar, totodată rămân independenţi unul faţă de celalalt din punct de vedere juridic. Codul deontologic elaborat de Federaţia Europeană de Franchising – care grupează Belgia, Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie, Norvegia, Suedia, Ţările de Jos – defineşte franciza ca fiind un: „sistem de comercializare a produselor şi/sau serviciilor şi/sau tehnologiilor, bazat pe colaborare strânsă şi continuă între întreprinderi distincte şi independente sub aspect juridic şi financiar-francizor şi francizat“, iar contractul de franciză ca fiind acel: „acord de voinţe, prin care francizorul autorizează în scris pe francizat schimbul unei contribuţii financiare să utilizeze firma şi/sau marca produselor /sau serviciilor, know-how-ul şi alte drepturi de proprietate intelectuală, sus-ţinut prin aportul continuu de asistenţă comercială şi/sau tehnică în cadrul şi pe durata contractului“.

  • Democraţia creştină s-a conturat mai târziu decât liberalismul ori social-democraţia, extinzându-şi influenţa după cel de-al doilea război mondial.

  •      Dreptul de preemţiune era un drept subiectiv civil recunoscut de lege anumitor titulari, în virtutea căruia aceştia se bucurau de prioritate la cumpărarea unui teren agricol situat în extravilan, în ordinea şi în celelalte condiţii prevăzute de lege.

         Ca urmare a adoptării Legii nr. 247/2005 dreptul de preemţiune nu mai este reglementat aşa cum era prevăzut în vechiul act normativ – Legea nr. 54/1998.

         Dreptul de preemţiune a fost reglementat şi în Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, în art. 48-49 şi în art. 9 din Legea arendării nr. 16/1994. Tot astfel, dreptul de preemţiune era reglementat în Legea 54/998 privind circulaţia juridică a terenurilor – art. 5-11 – şi în Codul silvic – art. 52.

  • Dreptul internaţional umanitar este acea ramură a dreptului internaţional public, constituit dintr-un ansamblu de norme de drept internaţional, de natură cutumiară sau convenţională, destinate a reglementa în mod special problemele survenite în situaţii de conflict armat internaţional sau/şi neinternaţional. Dreptul internaţional umanitar a apărut în baza unor motivaţii umanitare, adică pentru limitarea suferinţelor şi pagubelor pricinuite de război. Astfel, dreptul internaţional umanitar apare ca un substitut al regulilor aplicabile în timp de pace, într-o situaţie în care între părţile implicate în conflict, relaţiile ies din sfera normalităţii.

  • Guvernul conduce politica internă şi externă, administra­ţia civilă şi militară şi apărarea statului. Ei exercită funcţia executivă şi puterea de reglementare, potrivit Constituţiei şi legilor. Funcţiile şi prerogativele ce revin guvernului sunt într-o legătură directă cu caracterul formei politice (formei de stat) a Spaniei: monarhie parlamentară. În monarhiile parlamentare sau, cu anumite nuanţe, cons­tituţionale, puterea executivă reală revine Guvernului, Primul-ministru fiind persoana cea mai influentă şi cu rolul decisiv în jocul politic. Caracterul parlamentar al formei de guvernământ indică faptul că Guvernul deşi deţine puterea executivă, poartă o răspundere politică în faţa Parlamentului pentru modul în care gestionează afacerile statului.

  • Raţiunea de a fi a unui parlament este aceea de a acţiona. Altminteri, parlamentul rămâne doar decorul unor parlamentări terne, inutile şi iritante. Produs al voinţei generale şi forma de exprimare a acestei voinţe, parlamentul trebuie să acţioneze în sensul ei.

  • Deşi incriminarea unor fapte internaţionale ilicite a cunoscut o evoluţie considerabilă după cel de-al doilea război mondial, fie prin statutele unor instanţe penale internaţionale, fie prin tratatele umanitare sau alte instrumente juridice internaţionale, până în prezent nu s-a elaborat o definiţie convenţională a infracţiunii internaţionale.

    Potrivit Dicţionarului de drept internaţional public, infracţiunea internaţională constituie fapta contrară principiilor şi normelor dreptului internaţional public săvârşită de către state (organe centrale sau locale), organizaţii internaţionale sau persoane particulare şi care atrage răspunderea internaţională a celui vinovat [„Dicţionar de drept internaţional public”, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982, pag. 74].

    O definiţie mai elaborată privind infracţiunea internaţională este aceea potrivit căreia infracţiunea internaţională este un act constând într-o acţiune sau omisiune, contrară dreptului internaţional, al cărei element esenţial este periculozitatea manifestă pentru pacea şi securitatea internaţională şi celelalte valori supreme ale umanităţii, ceea ce atrage în mod obligatoriu sancţiunea penală [Grigore Geamănu, „Dreptul internaţional contemporan”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1975, pag. 546].

  •         Originile paradisului fiscal irlandez trebuie căutate în perioada imigrării. În trecut, plecările către Marea Britanie şi Statele Unite au fost atât de numeroase încât, pentru a-şi recupera imigranţii, Irlanda a luat măsuri de incitare fiscală care presupuneau acordarea de scutiri investitorilor străini. Aceste măsuri se află în curs de dispariţie însă obiceiul de a acorda privilegii în anumite condiţii a deschis calea stabilirii unui statut de paradis fiscal.

  • Construcţia europeană nu a dus numai la apariţia unui sistem original de instituţii sau proceduri de luare a deciziilor, ci şi la o nouă ordine juridică, concretizată în jurul izvoarelor de drept comunitar.

    Care sunt aceste izvoare ale dreptului comunitar european? Ce caracteristici au fiecare dintre ele? Care este viitorul dreptului comunitar european? Acestea sunt câteva din întrebările la care am încercat să oferim un răspuns în cadrul acestui studiu.

  • Analizând toate cele exprimate în literatura de specialitate, putem defini contractul de leasing ca fiind operaţia juridică prin care o persoană (de obicei o societate specializată în acest scop) cumpără un bun spre a-l închiria unei alte persoane numită utilizator (care în mod obişnuit este tot o întreprindere), care la sfârşitul contractului de locaţie are un drept de opţiune între trei posibilităţi, şi anume: de a continua contractul de locaţie, de a-l rezilia ori de a cumpăra bunul respectiv contra unui preţ convenit în aşa fel încât să se ţină seama, cel puţin în parte, de vărsăminte efectuate cu titlul de chirie (adică de amortizarea bunului pe această cale şi deci de valoarea lui reziduală.

  • Organizaţia Europeană de Brevete (European Patent Organisation – EPO) a fost instituită prin Convenţia privind eliberarea brevetului european. Potrivit Convenţiei, Organizaţia are autonomie administrativă şi financiară. Organele Organizaţiei sunt: Oficiul European de Brevete (OEB); Consiliul de administraţie.

    Organizaţia are ca sarcină eliberarea brevetelor europene. Aceasta sarcină este îndeplinită de Oficiul European de Brevete sub controlul Consiliului de administraţie.

  • Apariţia şi evoluţia paradisurilor fiscale are legături strânse cu istoria spălării banilor care a prins rădăcini într-o epoca în care rigoarea normelor morale era împinsă la paroxism. Fenomenul spălării banilor a înmugurit în epoca medievală, când, condamnată de Biserica Catolică, camăta era considerată o crimă, un păcat capital, de o gravitate similară traficului cu droguri din ziua de astăzi.

  • În limbajul curent, paradisuri fiscale sunt acele teritorii care oferă o gamă largă de avantaje fiscale companiilor offshore înregistrate pe acest teritoriu. (Termenul original englez – tax haven – înseamnă refugiu fiscal). O companie offshore poate funcţiona sub condiţii de impozitare favorabile, numai dacă este înregistrată într-un paradis fiscal.

  • Parlamentul european – o instituţie a Uniunii Europene care în ultimele decenii a început să capete un rol din ce în ce mai central în cadrul construcţiei comunitare. Cum a evoluat el ? Care este modul de organizare al său ? Care îi sunt competenţele ? Care este viitorul său ? Acestea sunt câteva întrebări la care am încercat să răspundem în paginile acestui studiu.

  • Activitatea partidelor politice şi a altor formaţiuni angajate în campania electorală continuă, în cadrul Parlamentului, prin formarea “grupurilor parlamentare” sau a “grupurilor politice”, alcătuite de regulă din parlamentarii care aparţin aceleiaşi formaţiuni sau care subscriu aceluiaşi program ori sunt adepţii aceloraşi idei.

  • Puterea legislativă este exercitată de cele două Camere – Camera reprezentanţilor şi Senatul.

  • Răspunderea internaţională în condiţiile actuale prezintă o importanţă deosebită, deoarece de modul în care este ea angajată depinde în mare măsură păstrarea ordinii internaţionale, şi în ultimă instanţă pacea şi securitatea popoarelor. Prin răspundere în dreptul internaţional, se înţelege obligaţia celor care au încălcat normele acestuia de a suporta consecinţele conduitei lor ilicite, sub forma sancţiunilor stabilite de către state, prin acordul lor de voinţă.

  • Acest procedeu, aplicat de toate serviciile criminalistice, a fost pus la punct, printre alţii, de savantul rus M. M. Gherasimov. La noi în ţară s-a ocupat de perfecţionarea acesteia Cantemir Rişcuţia. Din această cauză mai este denumită “metoda GHERASIMOV- RIŞCUŢIA”. Metoda constă în reconstituirea plastică şi grafică a ţesuturilor moi ale capului, potrivit unor standarde de grosime determinate ştiinţific. Fireşte că întreaga operaţie se execută pe craniul cadavrului căruia se încearcă să i se determine identitatea.

  • Instituţia juridică a cazierului fiscal cunoaşte o reglementare modernă stabilită prin Ordonanţa nr. 75 din 30 august 2001 privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal cu modificările  şi completările ulterioare.

  • Uniunea Europeană are în prezent 27 de state membre şi o structură din ce în ce mai integrată, în care elementul comunitar îşi cucereşte din ce în ce mai multe competenţe. Totuşi, dat fiind evoluţiile adesea sinuoase ale sale, precum şi contextul internaţional actual, este greu de definit cu precizie care va fi forma finală a ei. Ce putem cunoşte în acest moment în afara prezentului este ce s-a întâmplat în trecut, care a fost drumul parcurs de construcţia europeană de la începuturile de după cel de-al doilea război mondial şi până în 2009. Aceasta se va analiza şi în paginile acestui studiu, păstrându-se ca linie directoare a prezentării principalele momente de dezvoltare comunitară: Paris, Roma, Maastricht, Amsterdam, Nisa şi acum, Lisabona.

  •  Uniunea Europeană aştepta la 1 ianuarie 2009 intrarea în vigoare a celui mai nou Tratat al său, cel de reformă, numit şi „de la Lisabona”. Datorită dificultăţilor apărute în cadrul procesului de ratificare, acest moment al aplicării lui este pe moment amânat.

    Ce aduce nou acest Tratat european în domeniul instituţional comunitar ? Dar în celelalte domenii comunitare ? Cum s-a ajuns la necesitatea lui ? Sunt doar câteva întrebări la care s-a încercat să se răspundă în cadrul acestui studiu.

  • În cadrul instituţiilor jurisdicţionale ale Uniunii Europene, a apărut, pe baza unei decizii din 2004, un aşa-numit Tribunal al Funcţiei Publice.

    Cum funcţionarii europeni devin din ce în ce mai importanţi, atât prin creşterea numărului lor, dar şi prin aceea a rolului acestora, o instituţie jurisdicţională dedicată exclusiv lor a reprezentat un pas normal pe care legiuitorul comunitar s-a hotărât să îl facă.

    Dar care este componenţa şi organizarea acestui Tribunal ? Care îi sunt competenţele ? Sau cum se desfăşoară procedura în faţa lui ?

    La întrebările de mai sus, precum şi la altele legate de aceeaşi problematică, s-a încercat să se ofere un răspuns în cadrul acestui studiu.

  • Tribunalul penal internaţional de la Tokyo este de fapt, Tribunalul penal internaţional pentru Extremul Orient, cunoscut ca Tribunalul de la Tokyo, după sediul său ce a fost stabilit în acest oraş. El a fost înfiinţat în condiţii istorice asemănătoare cu cele ale Tribunalului de la Nürnberg. Înfiinţarea unui asemenea tribunal a fost convenită în cuprinsul “Declaraţiei de la Postdam” din 26 iulie 1945, semnată de Statele Unite ale Americii, Marea Britanie şi China şi care cuprindea condiţiile de capitulare a Japoniei. La această Declaraţie a aderat la 8 august 1945, odată cu intrarea sa în război contra acestei ţări şi fosta U.R.S.S. Ea a fost acceptată de Japonia, după înfrângerea sa, la 1 septembrie 1945. În baza acestei Declaraţii, Comandantul suprem ai forţelor aliate din Extremul Orient, generalul Mac Arthur, a aprobat la 19 ianuarie 1946 “Carta Tribunalului militar internaţional pentru Extremul Orient” care oferea cadrul juridic de a pedepsi cu promptitudine pe militanţii japonezi şi ei răspunzători de crimele de război comise în această parte a lumii.

  • Organizaţia Naţiunilor Unite s-a angajat într-o amplă acti­vitate, de înaltă şi nobilă răspundere, pentru ca desfăşurarea conflictului, de pe teritoriul fostei Iugoslavii, să se menţină în limitele impuse de regulile de drept existente în domeniul ducerii războaielor şi în acest sens, au fost adoptate numeroase rezoluţii de către Consiliul de Securitate. Din şirul lung al rezoluţiilor adoptate de către Consiliul de Securitate, reţin atenţia cele în care este abordată problema respectării regulilor de drept umanitar. Consiliul de Securitate a condamnat, în mai multe rânduri, cazurile în care a fost violat dreptul internaţional umanitar şi a avertizat asupra răspunderii pe care şi-au angajat-o persoanele care au comis sau au ordonat comiterea unor asemenea acte. Consiliul de Securitate a reafirmat, în mai multe rânduri, că toate părţile în conflict trebuie să se conformeze obligaţiilor care decurg din dreptul internaţional umanitar şi în special, Convenţiile de la Geneva din 1949 şi a insistat asupra consecinţelor, precizând că persoanele care vor comite sau ordona comiterea unor asemenea grave încălcări ale dispoziţiilor acestor convenţii, se fac responsabile, în mod individual, pentru aceste acţiuni. Secretarului General i s-a cerut să constituie o Comisie imparţială de experţi, însărcinată cu examinarea informaţiilor primite şi elaborarea de concluzii asupra violărilor grave, în fosta Iugoslavie, a Convenţiilor de la Geneva.

  • Această secţiune cuprinde cărţi juridice, lucrări, studii, articole şi prezentări de drept comunitar european şi integrare europeană. Materialele se adresează atât publicului larg interesat de problematica funcţionării Uniunii Europene, dar şi unor categorii speciale de persoane care se pregătesc la facultăţi de profil: studenţi, masteranzi, doctoranzi. Totodată materialele se adresează şi sunt recomandate, în acelaşi timp, cadrelor didactice care trebuie să fie informate la zi, mai ales în acest domeniu.

    TEME:

  • În cadrul acestei secţiuni sunt prezentate câteva articole, studii sau referate din domeniul Istoriei Statului şi Dreptului Românesc – ISDR. În cazul în care căutăţi materiale mai ample din acest domeniu, în vederea realizării unei Lucrări de Licenţă /Diplomă ori Disertaţie (Master) vă recomandăm să urmaţi link-ul următor: Documentare LUCRĂRI DE LICENŢĂ / DISERTAŢIE I.S.D.R. sau să vizitaţi site-ul nostru www.infolucrari.ro