Tags – StudiiJuridice.ro – Librarie electronica on-line de Carti, Reviste, Lucrari, Articole, Studii si Referate din domeniul juridic, admitere barou

  •     După cum suntem informaţi de sursele oficiale ale Uniunii Europene, Ziua Europei a fost stabilită la 9 Mai pentru că la acea dată, în 1950, ministrul de externe francez Robert Schuman a dat publicităţii un plan de integrare în domeniul industriilor cărbunelui şi oţelului, plan ce a dus la crearea primei Comunităţi europene şi s-a constituit astfel în momentul declanşator al construcţiei Uniunii Europene pe care o cunoaştem în prezent.

        Cum s-a ajuns însă la momentul 9 mai 1950? Robert Schuman a fost personalitatea centrală sau există altcineva în spatele său? Cum s-a desfăşurat ziua de 9 mai şi ce cuprindea exact declaraţia ministrului francez? Care au fost urmările imediate ale acestui moment?

       Acestea sunt o parte din întrebările la care se va încerca să se răspundă în cadrul acestui studiu.

  • În Codul penal, modificat prin Legea nr. 278/2006, sunt reglementate în Titlul VI – „Infracţiunile care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor infracţiuni reglementate de lege”. În mod special, pentru studiul de faţă sunt relevante dispoziţiile cuprinse în Capitolul I „Infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciu”.

    Aceste infracţiuni după cum arată denumirea lor, aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de lege. Aceste infracţiuni, deşi sunt numeroase şi de o mare varietate, au fost totuşi incluse într-un titlu unic, deoarece ele prezintă o trăsătură esenţială comună, constând în aceea că, prin săvârşirea lor, se aduce atingerea unor relaţii sociale de aceeaşi natură, relaţii care privesc activitatea de serviciu sau regimul stabilit pentru anumite activităţi reglementate de lege.

  • Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată în anul 2007, nu cuprinde o definiţie a societăţii comerciale, ceea ce impune trimiterea la dispoziţiile Codului civil care reglementează contractul de societate, adică societatea civilă. Aceste dispoziţii legale, întregite cu unele elemente cuprinse în Legea nr. 31/1990 permit definirea societăţii comerciale. De subliniat este faptul că în dreptul nostru Codul civil defineşte prin art. 1491  societatea civilă în sensul de contract de societate.

    Contractul de societate are următoarele elemente esenţiale care îl deosebesc de alte contracte: fiecare asociat se obligă să pună în comun o valoare patrimonială (aport); asociaţii se obligă să desfăşoare împreună o activitate care constituie obiectul societăţii; toţi asociaţii participă la realizarea şi împărţirea beneficiilor.

    Pornind de la definiţia dată societăţii de art. 1491 C. civ., majoritatea autorilor de specialitate definesc societatea civilă ca fiind contractul prin care două sau mai multe persoane „se obligă, fiecare faţă de celelalte, să pună în comun aportul lor material şi/sau de muncă spre a constitui un fond şi să desfăşoare împreună o activitate în vederea atingerii unui scop patrimonial comun, foloasele sau pierderile fiind împărţite între ele”. Pe de altă parte, societatea comercială poate fi definită ca o grupare de persoane constituită pe baza unui contract de societate şi beneficiind de personalitatea juridică, în care asociaţii se înţeleg să pună în comun anumite bunuri, pentru exercitarea unor fapte de comerţ, în scopul realizării şi împărţirii beneficiilor rezultate.

  • Autoritatea în stat este deţinută şi exercitată de Guvern, primul-ministru fiind numit de Preşedinte. De asemenea, şeful statului îi numeşte şi pe miniştri la propunerea premierului. Pre­şedintele are la dispoziţie o paletă largă de posibilităţi de desemnare a Primului-ministru în funcţie de configuraţia politică a Guver­nului. Miniştrii pot fi recrutaţi fie din cadrul Parlamentului, fie din afara acestuia. Statisticile guvernamentale indică însă practica de recrutare a miniştrilor din rândul membrilor Parla­mentului, miniştrii non-parlamentari fiind prin excelenţă specialişti cu înaltă calificare, militari. Primul-ministru direcţionează politica generală a Guvernului şi îşi asumă răspunderea pentru aplicarea acesteia.

  • Potrivit art. 10 din legea dreptului de autor nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, autorul unei opere are următoarele drepturi morale: dreptul de a decide dacă, în ce mod şi când va fi adusă opera la cunoştinţă publică; dreptul de a pretinde recunoaşterea calităţii de autor al operei; dreptul de a decide sub ce nume va fi adusă opera la cunoştinţă publică; dreptul de a pretinde respectarea integrităţii operei şi de a se opune oricărei modificări, precum şi oricărei atingeri aduse operei, dacă prejudiciază onoarea sau reputaţia sa; dreptul de a retracta opera, despăgubind, dacă este cazul, pe titularii drepturilor de utilizare, prejudiciaţi prin exerci-tarea retractării. Toate acestea vor fi dezvoltate şi analizate în cadrul studiului de faţă.

  • Analiza penala a infractiunilor de serviciu sau in legatura cu serviciul. Anul elaborarii – 2007

    [Studiu juridic contra cost (cu plata rapida prin SMS) cu demo Gratuit]
  • În primul rând trebuie subliniat că sediul legal în materie îl constituie Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, aşa cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 302 din 24 octombrie 2005, prin Legea nr. 441 din 27 noiembrie 2006; prin Legea nr. 516 din 29 decembrie 2006 şi prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 82 din 28 iunie 2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale şi a altor acte normative incidente.

  • România a militat întotdeauna pentru recurgerea la mijloacele paşnice în vederea soluţionării diferendelor dintre state şi pentru evitarea pe cât posibil a războiului având un rol activ în acest sens. De asemenea, important este de subliniat faptul că, încă din primele momente ale participării României la prima Conferinţă de pace de la Haga din 1899 opţiunile delegaţiei române – care a manifestat multă chiar viziune şi spirit constructiv – au evoluat în direcţia afirmării caracterului facultativ al procedurilor de reglementare paşnică, în speţă arbitrajul şi comisiile de anchetă, opunându-se cu hotărâre oricăror încercări de reglementare ce ar depăşi acest cadru. De exemplu, apreciind că modul în care au fost redactate articolele 15, 16 şi 17 din prima Convenţie de la Haga din 1899 referitoare la arbitraj prezintă anumite neclarităţi, putând fi interpretate în sensul impunerii unei obligaţii juridice statelor de a recurge Ia aceste proceduri, guvernul român, în dorinţa de a evita orice echivoc şi neclarităţi, a făcut, cu ocazia ratificării, unele rezerve la aceste articole, potrivit cărora, „pe deplin ataşat principiului arbitrajului facultativ, căruia îi apreciază importanţa în relaţiile internaţionale, nu înţelege să accepte arbitrajul în toate cazurile prevăzute de aceste articole”. Aceste rezerve au fost menţinute şi cu ocazia ratificării Convenţiei de la Haga din 1907. Totodată ratificând această Convenţie, România a devenit parte şi la Curtea Permanentă de Arbitraj, calitate ce şi-o păstrează şi astăzi, având patru arbitri desemnaţi a face parte din acest organ.

  • Prin asfixii se înţeleg acele stări patologice create în urma privării acute de oxigen. Altfel spus, asfixiile sunt tulburări ale metabolismului gazos caracterizate prin privarea brutală de oxigen, ca fenomen principal, şi creşterea consecutivă a bioxidului de carbon, ca fenomen secundar. Asfixiile sunt sinonime anoxiilor acute sau peracute şi, sub aspect etimologic, deşi termenul de asfixie nu exprimă tulburarea fiziopatologică caracteristică, el se păstrează prin tradiţie, aşa cum a fost dat încă de P. Bert. Asfixie înseamnă, de fapt, lipsă de puls (a sfigmos), deoarece, în aceste circumstanţe, cei vechi constatau ca simptom principal de anoxie tocmai lipsa pulsului. Asfixiile au constituit şi constituie încă piatra de încercare a practicii medico-legale (devergie), de unde necesitatea cunoaşterii lor temeinice.

  • Autorităţile federale ale Elveţiei sunt Adunarea Federală şi Consiliul Federal.

  • Brevetele europene sunt eliberate pentru invenţiile noi care implică o activitate inventivă şi sunt susceptibile de aplicare industrială. Nu sunt considerate invenţii, în special: descoperirile, teoriile ştiinţifice şi metodele matematice; creaţiile estetice; planurile, regulile şi metodele pentru exercitarea activităţilor intelectuale, pentru jocuri sau pentru activităţi economice, precum şi programele pentru calculatoare; prezentarea informaţiilor.

  • Tratatul instituind Comunitatile Europene (semnat la Roma) a prevăzut şi modalităţile de asigurare a resurselor financiare desfăşurării activităţii acestora (…).

  • Politica fiscală este un atribut al suveranitatii nationale si este parte importanta a politicii economice a unei ţări, în această calitate ea participand la finantarea cheltuielilor publice şi la redistribuirea veniturilor.

    În Uniunea Europeană, responsabilitatea politicii fiscale revine, în principal, statelor membre care pot delega o parte din aceste competenţe nivelurilor regionale sau locale în funcţie de structura constituţională sau administrativă a puterii publice.

  •    Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene s-a constituit într-un document cu o istorie, deşi încă scurtă, destul de complexă. Apărut în contextul definitivării Tratatului de la Nisa, inclus în proiectul eşuat de Tratat instituind o Constituţie pentru Europa, va dobândi forţa unui act de drept primar comunitar odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona.

       Ce conţine acest document? Care sunt sursele sale de inspiraţie? care îi va fi locul în dreptul comunitar? Sunt câteva din întrebările la care s-a încercat să se răspundă în cadrul acestui studiu.

  •    Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene s-a constituit într-un document cu o istorie, deşi încă scurtă, destul de complexă. Apărut în contextul definitivării Tratatului de la Nisa, inclus în proiectul eşuat de Tratat instituind o Constituţie pentru Europa, va dobândi forţa unui act de drept primar comunitar odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona.

       Ce conţine acest document? Care sunt sursele sale de inspiraţie? care îi va fi locul în dreptul comunitar? Sunt câteva din întrebările la care s-a încercat să se răspundă în cadrul acestui studiu.

  • Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene s-a constituit într-un document cu o istorie, deşi încă scurtă, destul de complexă. Apărut în contextul definitivării Tratatului de la Nisa, inclus în proiectul eşuat de Tratat instituind o Constituţie pentru Europa, va dobândi forţa unui act de drept primar comunitar odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona. Ce conţine acest document? Care sunt sursele sale de inspiraţie? care îi va fi locul în dreptul comunitar? Sunt câteva din întrebările la care s-a încercat să se răspundă în cadrul acestui studiu.

  • Carta Socială Europeană, elaborată sub auspiciile Consiliului Europei, concepută pe parcursul a aproape a 10 ani, după multiple consultări cu Organizaţia Internaţională a Muncii, a fost deschisă spre semnare la Torino, în septembrie 1961, intrând însă în vigoare în anul 1965, după ce a fost ratificată de către 5 state membre. Urmare schimbărilor survenite în planul evoluţiei sociale interne şi internaţionale, Carta Socială Europeană a fost revizuită, fiind adoptată în noua formă la 3 mai 1996.

  • În ceea ce priveşte desenele şi modelele industriale, în literatura de specialitate s-a apreciat că desenul reprezintă ansamblul de linii şi culori cu efect decorativ nou. Spre exemplu, este un desen, în sensul acestei definiţii, desenul unei ţesături.

    La rândul său, modelul industrial reprezintă forma plastică prin care se conferă unui produs industrial o fizionomie distinctă (de exemplu, forma nouă a caroseriei unui autoturism).

  • În primul rând se impune a sublinia că administraţia publică, în orice societate, fie ea clasică, fie modernă, reprezintă, în esenţă, un instrument al statului indispensabil în atingerea unor deziderate, a unor obiective majore determinate de el, în fapt de realizare a unor valori politice stabilite prin aceste juridice, în scopul satisfacerii interesului general, prin acţiunea puterii publice. Administraţia nu poate fi privită ca o entitate universală şi permanentă, marea varietate a efectivelor sale nu poate fi explicată doar prin importanţa economică sau demografică a statelor: este necesară luarea în considerare a structurilor, moravurilor, practicilor politice proprii fiecărei naţiuni. Contrar oricărei reguli constituţionale care presupune o putere definitivă, administraţia constituie o forţă printre altele. Această instabilitate în funcţie de epocă, cultură, civilizaţie, demonstrează problemele imediate, neliniştile, aspiraţiile colecti­vităţilor naţionale adesea eterogene. Organizarea administrativă constituie o manifestare particulară a specificităţii şi identităţii unui stat, ea reprezintă, cel mai adesea, produsul unei lungi evoluţii isto­rice, marcate de particularităţile naţionale, ce pare să fie, în consecinţă, în mod special, predestinată să reziste influenţelor europene.

  • Rolul stabilirii criteriilor de clasificare a actelor administrative prezintă o vădită importanţă practică determinată de ierarhia administrativă şi puterea juridică a actului, dar nu numai.

    În analiza acestor criterii de clasificare trebuie să pornim se la faptul că indiferent de denumire, dacă actul emis de un organ al administraţiei publice este o manifestare unilaterală de voinţă juridică, în temeiul puterii de stat, emis în baza legii şi pentru executarea acesteia, acesta este întotdeauna un act administrativ, iar dacă nu îndeplineşte aceste trăsături actului în cauză i se aplică un alt regim juridic şi nu regimul juridic de drept administrativ.

  • Clauzele generale (necesare) sunt stipulaţiile contractuale ce au caracter esenţial pentru calificarea raportului obligaţional ca realitate juridică, pentru definirea naturii juridice a contractului şi a conţinutului său economic[1]. Aceste clauze pot privi, spre exemplu, identificarea părţilor şi a reprezentanţilor lor autorizaţi, conţinutul economic al operaţiunii comerciale realizată prin contract, unele aspecte referitoare la executarea acestuia, dreptul ce-i este aplicabil şi jurisdicţia competentă să soluţioneze eventualele diferende dintre partenerii contractuali[2]. Sfera clauzelor esenţiale cuprinde atât stipulaţii contractuale în absenţa cărora contractul nu ar putea exista ca act juridic valabil perfectat[3], cât şi clauze prin care se configurează realitatea economică creată prin contract şi, totodată, mijloacele juridice considerate de părţi ca fiind necesare pentru protejarea şi conservarea acestei realităţi.

  • Comerţul electronic (e-commerce) şi cumpărăturile on-line reprezintă unul dintre motivele principale pentru care oamenii folosesc Internetul. Comerţul electronic cuprinde orice tranzacţie financiară care are loc în reţea; cumpărăturile on-line implică, de regulă, folosirea unui site web specializat în care se găseşte un catalog cu produsele companiei. Utilizatorii Internetului pot să găsească produsul dorit şi apoi să încheie tranzacţia online completând într-un formular electronic adresa, datele cardului de credit şi informaţiile pentru expediere. Cel mai mare obstacol pe care companiile l-au avut de depăşit pentru a-şi comercializa on-line bunurile a fost asigurarea clienţilor că datele pe care le introduc în formularul electronic sunt confidenţiale. Pentru aceasta, cele mai multe site-uri comerciale legitime folosesc un site web care criptează informaţiile legate de cardurile de credit. Pe plan internaţional, se poate verifica reputaţia companiei contactând o serie de site-uri specializate cum sunt Better Business Bureau (Oficiul Companiilor de încredere), la adresa www.bbb.org, sau National Information Center (Centrul Naţional de Informare asupra Fraudelor).

  • Comisia de arbitraj pentru fosta Iugoslavie a fost instituită prin Declaraţia asupra Iugoslaviei adoptată la 27 august 1991 de către miniştrii de externe din 12 state. Iniţial, Comisia era compusă din cinci preşedinţi ai curţilor constituţionale din statele membre ale Comunităţii. După Conferinţa de la Londra asupra fostei Iugoslavii din 26-27 august 1992, Comisia este compusă din trei preşedinţi ai curţilor constituţionale, dintr-un judecător de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi dintr-un membru desemnat de către Preşedintele Curţii Internaţionale de Justiţie. După crearea sa, Comisia a fost prezidată de Preşedintele Consiliului Constituţional francez – M.R. Badinter (“Comisia Badinter”).

  • În literatura de specialitate s-au dat multe definiţii partidelor politice, autorii acestora încercând să surprindă elementele determinante conform concepţiei fiecăruia.

  • Contenciosul administrativ poate fi definit în sens larg ca fiind totalitatea litigiilor dintre administraţia publică şi cei administraţi, indiferent de natura juridică a litigiilor sau altfel spus, noţiunea de contencios desemnează conflictul de interese intervenit între două sau mai multe părţi şi care nu poate fi soluţionat, în caz de neînţelegere, decât pe calea unui proces sau litigiu juridic desfăşurat în faţa unui organ de jurisdicţie competent.

    În sens restrâns, noţiunea de contencios administrativ se referă doar la acele litigii în care autorităţile administraţiei publice şi alte organizaţii folosesc regimul juridic administrativ, în baza competenţei pe care le-o conferă legea.

  •     Consiliul european este organismul UE cel mai prezent în mass-media. În momentul în care el îşi desfăşoară lucrările, emisiunile TV sau ziarele sunt pline de referiri la „Summit-ul european” unde se vor lua decizii importante cu privire la problematica x sau y. Este normal să se întâmple acest lucru pentru că, atât prin nivelul de participare la lucrările sale, acela al şefilor de stat şi guvern, cât şi prin domeniile abordate, care de multe ori privesc dezvoltarea în ansamblu a Uniunii Europene sau evenimente majore din plan internaţional, el s-a afirmat ca principalul for european de decizie.

        Cum funcţionează el? Care sunt atribuţiile sale? Care îi este viitorul? Acestea sunt câteva din întrebările la care am încercat să oferim un răspuns în cadrul acestei analize.

  • Consiliul Uniunii Europene, instituţia europeană care reprezintă cel mai direct la nivel comunitar interesele ţărilor membre UE şi care are rolul cel mai pregnant în procesul legislativ comunitar, nu trebuie confundată cu o altă instituţie a Uniunii care are numele asemănător, Consiliul European, şi nici cu organizaţia internaţională Consiliul Europei.

  • În fiecare din constituţiile ţărilor Uniunii Europene se găsesc principii ale funcţiei publice. Prima problemă ce i-a preocupat pe legiuitori a fost stabilirea competenţei pentru fixarea regulilor aplicabile funcţiei publice. Din acest punct de vedere, Constituţiile ţărilor din Uniunea Europeană se împart în:a. Constituţii care dau această competenţă exclusiv ,,puterii legislative”; b.Constituţii care partajează competenţa între legislativ şi executiv. Din prima categorie fac parte constituţiile Danemarcei, Germaniei, Greciei, Spaniei, Italiei, Portugaliei etc. Trebuie să se facă distincţie între competenţa legiuitorului sau, după caz, a executivului, de a reglementa materia funcţiei publice, pe de o parte, şi posibilitatea de a stabili reguli ale funcţiei publice prin contractul colectiv de muncă, pe de altă parte. În ţările în care regulile contractuale vin în limitele admise de legiuitor, funcţiei publice i se aplică un regim mixt, legal şi contractual. Partajarea competenţei între legiuitor şi executiv apare în Belgia, Regatul Unit, Olanda, Franţa, Norvegia.

  • Ansamblul drepturilor şi obligaţiilor stipulate de părţile contractante constituie conţinutul contractului de comerţ internaţional. În toate lucrările de specialitate s-a subliniat importanţa conţinutului contractelor de comerţ internaţional[1]. Astfel, s-a atras atenţia că, orice contract de comerţ internaţional trebuie să îndeplinească toate condiţiile de valabilitate ale unui contract, aşa cum este acesta reglementat de dreptul comun intern conform legii aplicabile în speţă, în măsura în care nu-şi găseşte aplicarea un drept uniform în materie[2]. Cunoaşterea şi analizarea conţinutului contractului de comerţ internaţional pune în evidenţă trăsăturile sale specifice, deosebirile prin care acest tip de contract se distinge de celelalte tipuri de contracte.

  • În dreptul anglo-american nefiind reglementate contractele de mandat şi de comision, intermedierea are loc prin instituţia “agency”. Prin „agency” se înţelege raportul ce se stabileşte în temeiul împuternicirii date de o persoană, principal, unei alte persoane, agent, care acceptă să acţioneze în numele său. Raporturile juridice de „agency” se pot realiza şi prin simpla înţelegere (agreement) nu numai neapărat prin contract, deşi aceasta este calea utilizată în activitatea practică. Prin contractul de agenţie o persoană numită agent se obligă să acţioneze în contul unei alte persoane numită principal sau patron. Contractul de agenţie se încheie prin acordul părţilor, unde agentul trebuie să aibă o împuternicire reală sau acest acord poate rezulta dintr-o prezumţie legală care se deduce din conduita părţilor. Împuternicirea agentului este aparentă fiind creată de conduita principalului faţă de terţ

  • Franciza este un ansamblu de drepturi de proprietate industrială sau intelectuală privind mărci, firme, desene şi modele industriale, drepturi de autor, know-how sau brevete de invenţii sau inovaţii destinate a fi exploatate pentru vânzarea de produse şi prestarea de servicii de către utilizatorii finali. Într-o altă definiţie, contractul de franciză este acordul prin care francizorul acordă altei persoane denumită francizat, în schimbul unei compensaţii financiare directe sau indirecte, dreptul de a exploata o franciză în scopul comercializării unor produse şi/sau servicii determinate.

  • Sediul materiei judecării litigiilor comerciale îl constituie art. 7201-72010 C. proc. civ. care alcătuiesc Capitolul XIV introdus în Cod prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 138/2000. Astfel, adaptându-se necesităţii dezvoltării relaţiilor economice specifice economiei de piaţă, care impun soluţionarea cu promptitudine a litigiilor în materie comercială, noua modificare a Codului de procedură civilă a prevăzut introducerea unei proceduri speciale şi în această materie. Potrivit art. 7201 C. proc. civ., în procesele şi cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluţionarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte (alin. 1).

  • Deşi nu este în prim planul funcţionării Uniunii Europene, precum apar Consiliul European, Consiliul, Comisia europeană sau Parlamentul european, Curtea de justiţie a Comunităţilor europene s-a constituit încă de la apariţie atât într-una dintre caracteristicile proprii ale construcţiei europene cât şi în unul dintre cei mai importanţi piloni de sprijin şi evoluţie a nivelului comunitar.

    Cum a evoluat ea? Care este compoziţia sa? Care este modul său de procedură sau competenţele? Ce schimbări aduce în această problematică Tratatul de reformă de la Lisabona?  Sunt câteva întrebări la care se va încerca un răspuns în cadrul acestei analize.

  • jurisprudenţiale şi legislative. Toate, însă, au drept numitor comun ideea că franciza este o relaţie simbiotică între francizor şi francizat, caracterizată prin faptul că ambele părţi depind unul de celălalt, dar, totodată rămân independenţi unul faţă de celalalt din punct de vedere juridic. Codul deontologic elaborat de Federaţia Europeană de Franchising – care grupează Belgia, Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie, Norvegia, Suedia, Ţările de Jos – defineşte franciza ca fiind un: „sistem de comercializare a produselor şi/sau serviciilor şi/sau tehnologiilor, bazat pe colaborare strânsă şi continuă între întreprinderi distincte şi independente sub aspect juridic şi financiar-francizor şi francizat“, iar contractul de franciză ca fiind acel: „acord de voinţe, prin care francizorul autorizează în scris pe francizat schimbul unei contribuţii financiare să utilizeze firma şi/sau marca produselor /sau serviciilor, know-how-ul şi alte drepturi de proprietate intelectuală, sus-ţinut prin aportul continuu de asistenţă comercială şi/sau tehnică în cadrul şi pe durata contractului“.

  • Prin dialog, conform Dicţionarului explicativ al limbii române, se înţelege „convorbirea între două persoane sau convorbirea (cu caracter oficial) care are loc între reprezentanţii a două părţi, a două ţări etc.”. Art. 214 din Codul muncii, prevede că pentru asigurarea climatului de stabilitate şi pace socială prin lege sunt reglementate modalităţile de consultări şi dialog permanent între partenerii sociali. Având în vedere aspectele prezentate mai sus, putem defini dialogul social ca o componentă a vieţii sociale, ce constă în discuţiile şi înţelegerile dintre partenerii sociali – sindicate şi patronat – dintre aceştia şi factorii guvernamentali, prin care se urmăreşte armonizarea intereselor patronatelor cu cele ale salariaţilor în vederea asigurării climatului de stabilitate si pace socială cu ajutorul modalităţilor de consultare permanentă instituită prin lege.

  • Fără îndoială, la baza întregului drept comunitar european stau tratatele celor trei Comunităţi europene – Tratatul de la Paris din 1951, intrat în vigoare în 1952 (încheiat pe o perioadă limitată de 50 de ani) şi Tratatele de la Roma – de constituire a Comunităţii Economice Europene (CEE) şi a Comunităţii Europene a Energiei Atomice (CEEA sau EURATOM), semnate în 1957 şi intrate în vigoare în 1958.

    Astfel încă prin Tratatul de la Paris se prevedea crearea unei pieţe comune a cărbunelui şi oţelului. Această concepţie s-a extins apoi şi la alte sectoare, Tratatele de la Roma prevăzând libera circulaţie a mărfurilor, serviciilor, capitalurilor şi a forţei de muncă. semnificativ în acest sens este articolul 9 al Tratatul de la Roma care prevedea: „Comunitatea va avea la bază o uniune vamală ce va acoperi întregul comerţ cu bunuri şi care va implica interzicerea taxelor vamale la importul şi exportul de produse între statele membre, ca şi a altor taxe cu efect echivalent”.

  • Democraţia creştină s-a conturat mai târziu decât liberalismul ori social-democraţia, extinzându-şi influenţa după cel de-al doilea război mondial.

  • În general, economiştii asociază piaţa cu mecanismul cel mai eficace pentru alocarea eficientă a resurselor.

    Într-o piaţă perfectă, firmele vor concura una cu alta pentru a satisface, în cele mai bune condiţii, cererea. O astfel de piaţă concurenţială va fi caracterizată prin presiuni „a la baisse” asupra preţurilor, până la un nivel care să acopere costurile şi marjele de profit rezonabile pentru producători şi ofertanţi. Firmele care nu se vor adapta vor da faliment sau vor fi eliminate de pe piaţă de alţi concurenţi mai adaptaţi la realităţile economice. Unele vor încerca să practice preţuri foarte ridicate, dar vor fi nevoite să revină la preţuri rezonabile dacă există concurenţă. În conformitate cu un asemenea raţionament, piaţa este un sistem care se autoechilibrează favorabil, atât pentru cumpărători, cât şi pentru ofertanţi, grăbind diversificarea obiceiurilor de consum şi a înclinaţiei spre inovare şi menţinând economia la un nivel rezonabil de eficienţă.

    Politica în domeniul concurenţei este importantă, în primul rând, ca mecanism de corectare a imperfecţiunilor pieţei.

  • În contextul evoluţiei economice din ultimii ani, se vorbeşte tot mai des despre dubla impunere fiscală internaţională, atât în discuţiile cu partenerii externi, cât şi în cele purtate cu organele administraţiei fiscale (mai ales cu ocazia derulării unui proces de inspecţie fiscala). Ca şi noţiune, „dubla impunere fiscala internaţională” reprezintă supunerea la impozit a aceleiaşi materii impozabile şi pentru aceeaşi perioadă de timp, de către două autorităţi fiscale din ţări diferite.

  •      Dreptul de preemţiune era un drept subiectiv civil recunoscut de lege anumitor titulari, în virtutea căruia aceştia se bucurau de prioritate la cumpărarea unui teren agricol situat în extravilan, în ordinea şi în celelalte condiţii prevăzute de lege.

         Ca urmare a adoptării Legii nr. 247/2005 dreptul de preemţiune nu mai este reglementat aşa cum era prevăzut în vechiul act normativ – Legea nr. 54/1998.

         Dreptul de preemţiune a fost reglementat şi în Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, în art. 48-49 şi în art. 9 din Legea arendării nr. 16/1994. Tot astfel, dreptul de preemţiune era reglementat în Legea 54/998 privind circulaţia juridică a terenurilor – art. 5-11 – şi în Codul silvic – art. 52.

  • Dreptul internaţional umanitar este acea ramură a dreptului internaţional public, constituit dintr-un ansamblu de norme de drept internaţional, de natură cutumiară sau convenţională, destinate a reglementa în mod special problemele survenite în situaţii de conflict armat internaţional sau/şi neinternaţional. Dreptul internaţional umanitar a apărut în baza unor motivaţii umanitare, adică pentru limitarea suferinţelor şi pagubelor pricinuite de război. Astfel, dreptul internaţional umanitar apare ca un substitut al regulilor aplicabile în timp de pace, într-o situaţie în care între părţile implicate în conflict, relaţiile ies din sfera normalităţii.

  • In ansamblul raporturilor de drept fiscal internaţional înlăturarea fenomenului dublei impuneri precum şi a efectelor sale negative asupra relaţiilor comerciale constituie o importantă preocupare atât la nivel general cât şi pentru fiecare stat în parte.

    Astfel, luând în considerare multiplele sale consecinţe atât în ceea ce priveşte statutul subiecţilor impozabili persoane fizice (cetăţeni şi/sau rezidenţi ai unui stat) cât şi cel al subiecţilor impozabili persoane juridice (companii comerciale, corporaţii etc.), literatura internaţională de specialitate atribuie dublei impuneri două forme: cea juridică şi cea economică.

  • Guvernul conduce politica internă şi externă, administra­ţia civilă şi militară şi apărarea statului. Ei exercită funcţia executivă şi puterea de reglementare, potrivit Constituţiei şi legilor. Funcţiile şi prerogativele ce revin guvernului sunt într-o legătură directă cu caracterul formei politice (formei de stat) a Spaniei: monarhie parlamentară. În monarhiile parlamentare sau, cu anumite nuanţe, cons­tituţionale, puterea executivă reală revine Guvernului, Primul-ministru fiind persoana cea mai influentă şi cu rolul decisiv în jocul politic. Caracterul parlamentar al formei de guvernământ indică faptul că Guvernul deşi deţine puterea executivă, poartă o răspundere politică în faţa Parlamentului pentru modul în care gestionează afacerile statului.

  • Funcţia publică şi funcţionarul public sunt instituţii juridice ale dreptului public, în general, şi ale dreptului administrativ, în particular, care s-au conturat şi perfecţionat de-a lungul timpului atât în jurisprudenţă, cât şi în reglementare, iar acestea pe fondul contribuţiei majore a doctrinei de specialitate care a avut rolul, de cele mai multe ori, de a aduce în prim plan importanţa şi necesitatea unui cadru legal modern şi eficient cu privire la funcţia publică.

  • Raţiunea de a fi a unui parlament este aceea de a acţiona. Altminteri, parlamentul rămâne doar decorul unor parlamentări terne, inutile şi iritante. Produs al voinţei generale şi forma de exprimare a acestei voinţe, parlamentul trebuie să acţioneze în sensul ei.

  • Definirea noţiunii de „funcţionar” comunitar o regăsim în articolul 1 din Statut, potrivit căruia „este funcţionar al Comunităţilor, în sensul prezentului statut, orice persoană care a fost numită în condiţiile prevăzute de acest statut, într-o funcţie permanentă dintr-una din instituţiile Comunităţii, printr-un act scris al autorităţii învestite cu puterea de numire de această instituţie”.

    Prin această definiţie, se realizează distincţia dintre funcţionarii comunitari, pe de o parte, şi alte categorii de agenţi, pe de altă parte, eventual angajaţi în regim contractual.

  • O noutate în peisajul societăţilor comerciale româneşti o reprezintă Grupurile de Interes Economic (GIE), care împrumută o serie din caracteristicile societăţilor comerciale, în special a celor de persoane. Astfel, în cadrul grupului de interes eco­nomic, rolul primordial îl joacă membrii grupului, nu capitalul. În consecinţă, una dintre trăsăturile Grupului de interes economic o constituie răspunderea nelimitată şi solidară a membrilor faţă de obligaţiile grupului. De asemenea, regimul drepturilor conferite membrilor în baza deţinerii părţilor de interes, precum şi motivele de dizolvare a grupului sunt similare celor prevăzute pentru societăţile de persoane.

  • Deşi incriminarea unor fapte internaţionale ilicite a cunoscut o evoluţie considerabilă după cel de-al doilea război mondial, fie prin statutele unor instanţe penale internaţionale, fie prin tratatele umanitare sau alte instrumente juridice internaţionale, până în prezent nu s-a elaborat o definiţie convenţională a infracţiunii internaţionale.

    Potrivit Dicţionarului de drept internaţional public, infracţiunea internaţională constituie fapta contrară principiilor şi normelor dreptului internaţional public săvârşită de către state (organe centrale sau locale), organizaţii internaţionale sau persoane particulare şi care atrage răspunderea internaţională a celui vinovat [„Dicţionar de drept internaţional public”, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982, pag. 74].

    O definiţie mai elaborată privind infracţiunea internaţională este aceea potrivit căreia infracţiunea internaţională este un act constând într-o acţiune sau omisiune, contrară dreptului internaţional, al cărei element esenţial este periculozitatea manifestă pentru pacea şi securitatea internaţională şi celelalte valori supreme ale umanităţii, ceea ce atrage în mod obligatoriu sancţiunea penală [Grigore Geamănu, „Dreptul internaţional contemporan”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1975, pag. 546].

  • Controlul fiscal cuprinde acele activităţi care vizează corectitudinea şi exactitatea îndeplinirii obligaţiilor contribuabililor de a vărsa la bugetul de stat impozite, taxe etc. Controlul fiscal are ca obiect verificarea bazelor de impunere, a legalităţii şi conformităţii declaraţiilor fiscale, la care se adaugă stabilirea eventualelor obligaţii de plată rezultate în urma efectuării controlului.

    Activitatea de control fiscal are un pronunţat caracter aplicativ, studiind aspectele practice ale realităţii, aşa cum acestea rezultă din analizarea documentelor, cu scopul aprecierii măsurii în care contribuabilii respectă legea. În acelaşi timp, prin activitatea de control fiscal se urmăreşte îndrumarea persoanelor fizice sau juridice controlate în direcţia respectării prevederilor legale, precum şi recuperarea eventualelor pagube aduse bugetului de stat.

  •         Originile paradisului fiscal irlandez trebuie căutate în perioada imigrării. În trecut, plecările către Marea Britanie şi Statele Unite au fost atât de numeroase încât, pentru a-şi recupera imigranţii, Irlanda a luat măsuri de incitare fiscală care presupuneau acordarea de scutiri investitorilor străini. Aceste măsuri se află în curs de dispariţie însă obiceiul de a acorda privilegii în anumite condiţii a deschis calea stabilirii unui statut de paradis fiscal.

  • Construcţia europeană nu a dus numai la apariţia unui sistem original de instituţii sau proceduri de luare a deciziilor, ci şi la o nouă ordine juridică, concretizată în jurul izvoarelor de drept comunitar.

    Care sunt aceste izvoare ale dreptului comunitar european? Ce caracteristici au fiecare dintre ele? Care este viitorul dreptului comunitar european? Acestea sunt câteva din întrebările la care am încercat să oferim un răspuns în cadrul acestui studiu.

  • Analizând toate cele exprimate în literatura de specialitate, putem defini contractul de leasing ca fiind operaţia juridică prin care o persoană (de obicei o societate specializată în acest scop) cumpără un bun spre a-l închiria unei alte persoane numită utilizator (care în mod obişnuit este tot o întreprindere), care la sfârşitul contractului de locaţie are un drept de opţiune între trei posibilităţi, şi anume: de a continua contractul de locaţie, de a-l rezilia ori de a cumpăra bunul respectiv contra unui preţ convenit în aşa fel încât să se ţină seama, cel puţin în parte, de vărsăminte efectuate cu titlul de chirie (adică de amortizarea bunului pe această cale şi deci de valoarea lui reziduală.

  • Circulaţia liberă a capitalului este reglementată în art. 56-60 din Tratatul CE. Ea este legată de libera circulaţie a produselor, persoanelor şi serviciilor, fiind menită să asigure realizarea şi funcţionarea optimă a pieţei comune.

  • Dacă avem în vedere că libertatea de exprimare este reglementată în mai toate Constituţiile statelor lumii civilizate, se poate spune, fără teama de a greşi, că libertatea de exprimare este un drept esenţial atunci când vorbim despre o societate democratică, pentru că el creează condiţiile necesare exercitării altor drepturi ale omului.

  •  Libertatea de stabilire şi de prestare de servicii include, conform art. 52 alin. 2 din Tratat, dreptul de a începe şi continua activităţi ca persoane nesalariate (independente), ceea ce înseamnă dreptul de acces la asemenea activităţi şi dreptul de a înfiinţa şi administra întreprinderi, în special companii şi firme, în înţelesul art. 58, adică acelea care au sediul lor statutar, administraţia lor centrală sau principalul lor stabiliment pe teritoriul comunitar şi care au fost constituite potrivit dreptului civil sau comercial inclusiv societăţile cooperative şi alte persoane juridice cârmuite de dreptul public sau privat, afară de acelea care nu aduc profit.

    Aşadar, prin termenul de „prestare de servicii” trebuie să se înţeleagă o activitate remunerată, oferită în mod liber, oricare ar fi sectorul economic de activitate.

  • Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, este documentul care a avut o însemnătate excepţională pentru elaborarea şi dezvoltarea conceptului drepturilor omului pe plan naţional şi internaţional şi care înscrie, chiar în primul său alineat, ideea că „recunoaşterea demnităţii inerente tuturor membrilor familiei umane şi a drepturilor egale şi inalienabile constituie fundamentul libertăţii, dreptăţii şi păcii în lume”.

    Împreună cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cele două Pacte – Pactul privind drepturile civile şi politice şi Pactul privind drepturile economice, sociale şi culturale şi cele două Protocoale facultative formează, aşa cum sunt denumite de către specialiştii în domeniu – „Carta Internaţională a Drepturilor Omului”.

  • Organizaţia Europeană de Brevete (European Patent Organisation – EPO) a fost instituită prin Convenţia privind eliberarea brevetului european. Potrivit Convenţiei, Organizaţia are autonomie administrativă şi financiară. Organele Organizaţiei sunt: Oficiul European de Brevete (OEB); Consiliul de administraţie.

    Organizaţia are ca sarcină eliberarea brevetelor europene. Aceasta sarcină este îndeplinită de Oficiul European de Brevete sub controlul Consiliului de administraţie.

  • Creată la sfârşitul Primului Război Mondial prin Tratatul de la Versailles din 1919 (la fel ca Liga Naţiunilor), OIM este considerată „copilul unei epoci”, statuând, la scară internaţională, o reprezentare a forţelor sociale, dincolo de interguvernamentalismul strict, dovedindu-se prin aceasta promotoarea justiţiei sociale universale.

  • Apariţia şi evoluţia paradisurilor fiscale are legături strânse cu istoria spălării banilor care a prins rădăcini într-o epoca în care rigoarea normelor morale era împinsă la paroxism. Fenomenul spălării banilor a înmugurit în epoca medievală, când, condamnată de Biserica Catolică, camăta era considerată o crimă, un păcat capital, de o gravitate similară traficului cu droguri din ziua de astăzi.

  • În limbajul curent, paradisuri fiscale sunt acele teritorii care oferă o gamă largă de avantaje fiscale companiilor offshore înregistrate pe acest teritoriu. (Termenul original englez – tax haven – înseamnă refugiu fiscal). O companie offshore poate funcţiona sub condiţii de impozitare favorabile, numai dacă este înregistrată într-un paradis fiscal.

  • Activitatea partidelor politice şi a altor formaţiuni angajate în campania electorală continuă, în cadrul Parlamentului, prin formarea “grupurilor parlamentare” sau a “grupurilor politice”, alcătuite de regulă din parlamentarii care aparţin aceleiaşi formaţiuni sau care subscriu aceluiaşi program ori sunt adepţii aceloraşi idei.

  • Politica vamală comunitară se bazează pe aplicarea uniformă a legislaţiei vamale de către administraţiile vamale ale statelor membre.

    Legislaţia privind politica vamală cuprinde: Codul vamal comunitar şi prevederile de aplicare a Codului Vamal, Nomenclatura combinată, Tariful vamal comun, precum şi legislaţia aferentă ce depăşeşte sfera codului vamal (legislaţia privind bunurile contrafăcute sau piratate, exportul de bunuri culturale, comerţul preferenţial, controalele sanitare şi de mediu, politicile comune în domeniul pescuitului şi a agriculturii, protejarea intereselor economice prin aplicarea instrumentelor netarifare sau măsurile de securitate şi politică externă).

  •  Libertatea de mişcare a persoanelor constituie expresia cea mai uşor perceptibilă a apartenenţei la un spaţiu european comun, fără bariere interne. Potrivit dispoziţiilor Tratatului de la Roma, libera circulaţie a persoanelor a fost unul din obiectivele fundamentale de îndeplinit în vederea realizării pieţei comune.

  • În România, actul normativ de bază care reglementează regimul juridic al desenelor şi modelelor industriale este Legea nr. 129 din 29 decembrie 1992, modificată prin Legea nr. 585 din 29 octombrie 2002 şi prin O.U.G. nr. 190/2005 pentru realizarea unor măsuri în procesul de integrare europeană. Deşi Legea nr. 129/1992, privită în ansamblul ei, are multe asemănări cu Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie, ele diferă în mod esenţial chiar în privinţa obiectului creaţiei. Prin acest act normativ, legiuitorul a pus sub protecţie juridică dreptul creatorilor de desene sau modele industriale.

  •  Existenţa unui sistem de publi­citate imobiliară este determinată de necesitatea cunoaşterii situaţiei precise a bunurilor imobile, atât din punctul de vedere al elementelor lor de identificare cât şi, mai ales, al aspectelor juridice interesând titularii dreptului de proprietate, tran­sferurile de proprietate având ca obiect aceste bunuri, existenţa desmembrămintelor de proprietate sau a unor sarcini care le grevează etc. În alţi termeni, prin publicitate imobiliară se înţelege totalitatea mijloacelor juridice prin care se evidenţiază situaţia materială şi juridică a imobilelor în mod public pentru a se ocroti circuitul lor civil. În acest mod se asigură securitatea juridică statică, respectiv cea referitoare la existenţa şi păstrarea drepturilor patrimoniale valabil dobândite şi cea dinamică, vizând circulaţia acestor drepturi, de la naşterea şi până la stingerea lor.

  • Puterea legislativă este exercitată de cele două Camere – Camera reprezentanţilor şi Senatul.

  • Responsabilitatea este principiul conform căruia funcţionarul public trebuie să poarte răspunderea pentru actele sale. Pentru funcţionarul public, ca şi pentru administraţie în ansamblul său, legalitatea reprezintă criteriul fundamental de moralitate; o astfel de concluzie rezultă din însuşi misiunea administraţiei publice care constă în activitatea de punere în executare a legii şi prestarea de servicii publice, în limitele legii, în condiţii responsabile şi eficiente. Prin urmare, pentru a-şi asuma în mod responsabil funcţiile care le revin, funcţionarii publici trebuie să fie convinşi de importanţa şi supremaţia legii şi de nevoia ca ea să fie respectată de toţi cei care cad sub incidenţa ei.

    Răspunderea juridică într-o accepţiune „lato sensu”, poate fi definită ca ansamblul normelor care  conturează un anumit comportament profesional şi privat. În această accepţiune, ea cuprinde norme de comportament, care privesc atât relaţiile de serviciu de toate tipurile, ceea ce poate fi evocat prin sintagma comportament profesional, cât şi acele norme care privesc viaţa privată.

    Regimul juridic al funcţionarilor publici include şi problema răspunderii acestora. Funcţionarul public trebuie să-şi ducă la bun sfârşit atribuţiile nu pentru că aşa i se impune, ci fiindcă este convins că ele reprezintă rostul său profesional. Astfel este normal, ca în orice societate democratică cei care încalcă normele juridice, să cunoască forţa de constrângere a statului.

  • Răspunderea internaţională în condiţiile actuale prezintă o importanţă deosebită, deoarece de modul în care este ea angajată depinde în mare măsură păstrarea ordinii internaţionale, şi în ultimă instanţă pacea şi securitatea popoarelor. Prin răspundere în dreptul internaţional, se înţelege obligaţia celor care au încălcat normele acestuia de a suporta consecinţele conduitei lor ilicite, sub forma sancţiunilor stabilite de către state, prin acordul lor de voinţă.

  • Potrivit Legii nr. 31/1990 aşa cum a fost modificată şi completată republicată, o societate comercială, indiferent de forma ei juridică poate fi administrată de unul sau mai mulţi administratori. Pluralitatea de administratori este instituţionalizată în cazul societăţii pe acţiuni, în sensul că este organizată sub forma unor organe colegiale: consiliu de administraţie şi comitet de direcţie.

  • Acest procedeu, aplicat de toate serviciile criminalistice, a fost pus la punct, printre alţii, de savantul rus M. M. Gherasimov. La noi în ţară s-a ocupat de perfecţionarea acesteia Cantemir Rişcuţia. Din această cauză mai este denumită “metoda GHERASIMOV- RIŞCUŢIA”. Metoda constă în reconstituirea plastică şi grafică a ţesuturilor moi ale capului, potrivit unor standarde de grosime determinate ştiinţific. Fireşte că întreaga operaţie se execută pe craniul cadavrului căruia se încearcă să i se determine identitatea.

  • Regimul juridic al actelor administrative desemnează ansamblul de reguli de fond şi de formă care se aplică acestor acte, dându-le o anumită particularitate. Aceasta înseamnă că interesează condiţiile în care trebuie să se emită actul administrativ pentru ca acesta să fie legal, să-şi realizeze scopul producând efecte juridice a căror valabilitate să nu poată să fie puse în cumpănă.

  • Instituţia juridică a cazierului fiscal cunoaşte o reglementare modernă stabilită prin Ordonanţa nr. 75 din 30 august 2001 privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal cu modificările  şi completările ulterioare.

  • Inspirându-se din textul Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului este primul dintr-o serie de patru texte ale Convenţiei care protejează drepturi ce semnifică respectul social datorat individului.

  • Uniunea Europeană are în prezent 27 de state membre şi o structură din ce în ce mai integrată, în care elementul comunitar îşi cucereşte din ce în ce mai multe competenţe. Totuşi, dat fiind evoluţiile adesea sinuoase ale sale, precum şi contextul internaţional actual, este greu de definit cu precizie care va fi forma finală a ei. Ce putem cunoşte în acest moment în afara prezentului este ce s-a întâmplat în trecut, care a fost drumul parcurs de construcţia europeană de la începuturile de după cel de-al doilea război mondial şi până în 2009. Aceasta se va analiza şi în paginile acestui studiu, păstrându-se ca linie directoare a prezentării principalele momente de dezvoltare comunitară: Paris, Roma, Maastricht, Amsterdam, Nisa şi acum, Lisabona.

  • Rolul confruntării în clarificarea unor fapte sau împrejurări este pus în evidenţă, îndeosebi în cazurile în care contradicţiile, neclarităţile, neconcordanţele din declaraţiile personale ascultate într-o cauză penală nu pot fi înlăturate pe baza examinării altor mijloace de probă, confruntarea rămânând singura modalitate de limpezire, de clarificare a aspectelor incerte. Cu atât mai necesar devine un asemenea act procedural, cu cât neconcordanţele din declaraţii vizează împrejurări esenţiale pentru cunoaşterea adevărului. Un alt argument ce poate fi adus în sprijinul importanţei confruntării este şi acela conform căruia, prin efectuarea acesteia, este posibilă obţine­rea unor noi date sau informaţii, necunoscute până în acel moment de organul juridic, cu privire la faptele şi împrejurările cauzei.

  •             Among the 16 specialized organizations under the aegis of the U.N, ILM (International Labour Organization occupies a special place.

              Created in the aftermath of the First World War, by the 1919 Versailles Treaty, (similarly to the League of Nations), ILM is considered to be the „child of an epoch”, internationally defining and representing all social forces,  beyond inter-governmentalism, thus promoting the universal social justice.

  •  Uniunea Europeană aştepta la 1 ianuarie 2009 intrarea în vigoare a celui mai nou Tratat al său, cel de reformă, numit şi „de la Lisabona”. Datorită dificultăţilor apărute în cadrul procesului de ratificare, acest moment al aplicării lui este pe moment amânat.

    Ce aduce nou acest Tratat european în domeniul instituţional comunitar ? Dar în celelalte domenii comunitare ? Cum s-a ajuns la necesitatea lui ? Sunt doar câteva întrebări la care s-a încercat să se răspundă în cadrul acestui studiu.

  • Tratatul international – principalul izvor al Dreptului International Public

  • În cadrul instituţiilor jurisdicţionale ale Uniunii Europene, a apărut, pe baza unei decizii din 2004, un aşa-numit Tribunal al Funcţiei Publice.

    Cum funcţionarii europeni devin din ce în ce mai importanţi, atât prin creşterea numărului lor, dar şi prin aceea a rolului acestora, o instituţie jurisdicţională dedicată exclusiv lor a reprezentat un pas normal pe care legiuitorul comunitar s-a hotărât să îl facă.

    Dar care este componenţa şi organizarea acestui Tribunal ? Care îi sunt competenţele ? Sau cum se desfăşoară procedura în faţa lui ?

    La întrebările de mai sus, precum şi la altele legate de aceeaşi problematică, s-a încercat să se ofere un răspuns în cadrul acestui studiu.

  • Tribunalul penal internaţional de la Tokyo este de fapt, Tribunalul penal internaţional pentru Extremul Orient, cunoscut ca Tribunalul de la Tokyo, după sediul său ce a fost stabilit în acest oraş. El a fost înfiinţat în condiţii istorice asemănătoare cu cele ale Tribunalului de la Nürnberg. Înfiinţarea unui asemenea tribunal a fost convenită în cuprinsul “Declaraţiei de la Postdam” din 26 iulie 1945, semnată de Statele Unite ale Americii, Marea Britanie şi China şi care cuprindea condiţiile de capitulare a Japoniei. La această Declaraţie a aderat la 8 august 1945, odată cu intrarea sa în război contra acestei ţări şi fosta U.R.S.S. Ea a fost acceptată de Japonia, după înfrângerea sa, la 1 septembrie 1945. În baza acestei Declaraţii, Comandantul suprem ai forţelor aliate din Extremul Orient, generalul Mac Arthur, a aprobat la 19 ianuarie 1946 “Carta Tribunalului militar internaţional pentru Extremul Orient” care oferea cadrul juridic de a pedepsi cu promptitudine pe militanţii japonezi şi ei răspunzători de crimele de război comise în această parte a lumii.

  • Organizaţia Naţiunilor Unite s-a angajat într-o amplă acti­vitate, de înaltă şi nobilă răspundere, pentru ca desfăşurarea conflictului, de pe teritoriul fostei Iugoslavii, să se menţină în limitele impuse de regulile de drept existente în domeniul ducerii războaielor şi în acest sens, au fost adoptate numeroase rezoluţii de către Consiliul de Securitate. Din şirul lung al rezoluţiilor adoptate de către Consiliul de Securitate, reţin atenţia cele în care este abordată problema respectării regulilor de drept umanitar. Consiliul de Securitate a condamnat, în mai multe rânduri, cazurile în care a fost violat dreptul internaţional umanitar şi a avertizat asupra răspunderii pe care şi-au angajat-o persoanele care au comis sau au ordonat comiterea unor asemenea acte. Consiliul de Securitate a reafirmat, în mai multe rânduri, că toate părţile în conflict trebuie să se conformeze obligaţiilor care decurg din dreptul internaţional umanitar şi în special, Convenţiile de la Geneva din 1949 şi a insistat asupra consecinţelor, precizând că persoanele care vor comite sau ordona comiterea unor asemenea grave încălcări ale dispoziţiilor acestor convenţii, se fac responsabile, în mod individual, pentru aceste acţiuni. Secretarului General i s-a cerut să constituie o Comisie imparţială de experţi, însărcinată cu examinarea informaţiilor primite şi elaborarea de concluzii asupra violărilor grave, în fosta Iugoslavie, a Convenţiilor de la Geneva.

  • Tribunalul de Primă Instanţă al Comunităţilor Europene a fost creat la sfârşitul anilor `80 pentru a uşura munca desfăşurată de Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene.

    Care este compoziţia lui ? Cum funcţionează ? Care sunt procedurile ? Acestea sunt doar câteva întrebări la care se va răspunde în cadrul acestui studiu.

  • Codul deontologic al avocatilor in Uniunea Europeana

    Emitent: ccbe – Consiliul Barourilor Uniunii Europene; Comisia Permanentă a UNBR, prin Decizia nr. 1486/2007 a decis că: „(…) Codul deontologic al avocaţilor din Uniunea Europeană, adoptat la data de 28 octombrie 1998 şi ulterior modificat în Sesiunile plenare ale Consiliului Barourilor Uniunii Europene (CCBE) din 28 noiembrie 1998, 6 decembrie 2002 şi 19 mai 2006 (…) se aplică în România ca fiind şi Codul deontologic al avocatului român, începând de la data de 1 ianuarie 2007”.

  • Această secţiune cuprinde cărţi juridice, lucrări, studii, articole şi prezentări de drept comunitar european şi integrare europeană. Materialele se adresează atât publicului larg interesat de problematica funcţionării Uniunii Europene, dar şi unor categorii speciale de persoane care se pregătesc la facultăţi de profil: studenţi, masteranzi, doctoranzi. Totodată materialele se adresează şi sunt recomandate, în acelaşi timp, cadrelor didactice care trebuie să fie informate la zi, mai ales în acest domeniu.

    TEME:

  • În cadrul acestei secţiuni sunt prezentate câteva articole, studii sau referate din domeniul Istoriei Statului şi Dreptului Românesc – ISDR. În cazul în care căutăţi materiale mai ample din acest domeniu, în vederea realizării unei Lucrări de Licenţă /Diplomă ori Disertaţie (Master) vă recomandăm să urmaţi link-ul următor: Documentare LUCRĂRI DE LICENŢĂ / DISERTAŢIE I.S.D.R. sau să vizitaţi site-ul nostru www.infolucrari.ro