Tags – StudiiJuridice.ro – Librarie electronica on-line de Carti, Reviste, Lucrari, Articole, Studii si Referate din domeniul juridic, admitere barou

  • Autoritatea în stat este deţinută şi exercitată de Guvern, primul-ministru fiind numit de Preşedinte. De asemenea, şeful statului îi numeşte şi pe miniştri la propunerea premierului. Pre­şedintele are la dispoziţie o paletă largă de posibilităţi de desemnare a Primului-ministru în funcţie de configuraţia politică a Guver­nului. Miniştrii pot fi recrutaţi fie din cadrul Parlamentului, fie din afara acestuia. Statisticile guvernamentale indică însă practica de recrutare a miniştrilor din rândul membrilor Parla­mentului, miniştrii non-parlamentari fiind prin excelenţă specialişti cu înaltă calificare, militari. Primul-ministru direcţionează politica generală a Guvernului şi îşi asumă răspunderea pentru aplicarea acesteia.

  • Potrivit art. 10 din legea dreptului de autor nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, autorul unei opere are următoarele drepturi morale: dreptul de a decide dacă, în ce mod şi când va fi adusă opera la cunoştinţă publică; dreptul de a pretinde recunoaşterea calităţii de autor al operei; dreptul de a decide sub ce nume va fi adusă opera la cunoştinţă publică; dreptul de a pretinde respectarea integrităţii operei şi de a se opune oricărei modificări, precum şi oricărei atingeri aduse operei, dacă prejudiciază onoarea sau reputaţia sa; dreptul de a retracta opera, despăgubind, dacă este cazul, pe titularii drepturilor de utilizare, prejudiciaţi prin exerci-tarea retractării. Toate acestea vor fi dezvoltate şi analizate în cadrul studiului de faţă.

  • România a militat întotdeauna pentru recurgerea la mijloacele paşnice în vederea soluţionării diferendelor dintre state şi pentru evitarea pe cât posibil a războiului având un rol activ în acest sens. De asemenea, important este de subliniat faptul că, încă din primele momente ale participării României la prima Conferinţă de pace de la Haga din 1899 opţiunile delegaţiei române – care a manifestat multă chiar viziune şi spirit constructiv – au evoluat în direcţia afirmării caracterului facultativ al procedurilor de reglementare paşnică, în speţă arbitrajul şi comisiile de anchetă, opunându-se cu hotărâre oricăror încercări de reglementare ce ar depăşi acest cadru. De exemplu, apreciind că modul în care au fost redactate articolele 15, 16 şi 17 din prima Convenţie de la Haga din 1899 referitoare la arbitraj prezintă anumite neclarităţi, putând fi interpretate în sensul impunerii unei obligaţii juridice statelor de a recurge Ia aceste proceduri, guvernul român, în dorinţa de a evita orice echivoc şi neclarităţi, a făcut, cu ocazia ratificării, unele rezerve la aceste articole, potrivit cărora, „pe deplin ataşat principiului arbitrajului facultativ, căruia îi apreciază importanţa în relaţiile internaţionale, nu înţelege să accepte arbitrajul în toate cazurile prevăzute de aceste articole”. Aceste rezerve au fost menţinute şi cu ocazia ratificării Convenţiei de la Haga din 1907. Totodată ratificând această Convenţie, România a devenit parte şi la Curtea Permanentă de Arbitraj, calitate ce şi-o păstrează şi astăzi, având patru arbitri desemnaţi a face parte din acest organ.

  • Politica fiscală este un atribut al suveranitatii nationale si este parte importanta a politicii economice a unei ţări, în această calitate ea participand la finantarea cheltuielilor publice şi la redistribuirea veniturilor.

    În Uniunea Europeană, responsabilitatea politicii fiscale revine, în principal, statelor membre care pot delega o parte din aceste competenţe nivelurilor regionale sau locale în funcţie de structura constituţională sau administrativă a puterii publice.

  •    Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene s-a constituit într-un document cu o istorie, deşi încă scurtă, destul de complexă. Apărut în contextul definitivării Tratatului de la Nisa, inclus în proiectul eşuat de Tratat instituind o Constituţie pentru Europa, va dobândi forţa unui act de drept primar comunitar odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona.

       Ce conţine acest document? Care sunt sursele sale de inspiraţie? care îi va fi locul în dreptul comunitar? Sunt câteva din întrebările la care s-a încercat să se răspundă în cadrul acestui studiu.

  •    Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene s-a constituit într-un document cu o istorie, deşi încă scurtă, destul de complexă. Apărut în contextul definitivării Tratatului de la Nisa, inclus în proiectul eşuat de Tratat instituind o Constituţie pentru Europa, va dobândi forţa unui act de drept primar comunitar odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona.

       Ce conţine acest document? Care sunt sursele sale de inspiraţie? care îi va fi locul în dreptul comunitar? Sunt câteva din întrebările la care s-a încercat să se răspundă în cadrul acestui studiu.

  • Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene s-a constituit într-un document cu o istorie, deşi încă scurtă, destul de complexă. Apărut în contextul definitivării Tratatului de la Nisa, inclus în proiectul eşuat de Tratat instituind o Constituţie pentru Europa, va dobândi forţa unui act de drept primar comunitar odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona. Ce conţine acest document? Care sunt sursele sale de inspiraţie? care îi va fi locul în dreptul comunitar? Sunt câteva din întrebările la care s-a încercat să se răspundă în cadrul acestui studiu.

  • Clauzele generale (necesare) sunt stipulaţiile contractuale ce au caracter esenţial pentru calificarea raportului obligaţional ca realitate juridică, pentru definirea naturii juridice a contractului şi a conţinutului său economic[1]. Aceste clauze pot privi, spre exemplu, identificarea părţilor şi a reprezentanţilor lor autorizaţi, conţinutul economic al operaţiunii comerciale realizată prin contract, unele aspecte referitoare la executarea acestuia, dreptul ce-i este aplicabil şi jurisdicţia competentă să soluţioneze eventualele diferende dintre partenerii contractuali[2]. Sfera clauzelor esenţiale cuprinde atât stipulaţii contractuale în absenţa cărora contractul nu ar putea exista ca act juridic valabil perfectat[3], cât şi clauze prin care se configurează realitatea economică creată prin contract şi, totodată, mijloacele juridice considerate de părţi ca fiind necesare pentru protejarea şi conservarea acestei realităţi.

  • Comerţul electronic (e-commerce) şi cumpărăturile on-line reprezintă unul dintre motivele principale pentru care oamenii folosesc Internetul. Comerţul electronic cuprinde orice tranzacţie financiară care are loc în reţea; cumpărăturile on-line implică, de regulă, folosirea unui site web specializat în care se găseşte un catalog cu produsele companiei. Utilizatorii Internetului pot să găsească produsul dorit şi apoi să încheie tranzacţia online completând într-un formular electronic adresa, datele cardului de credit şi informaţiile pentru expediere. Cel mai mare obstacol pe care companiile l-au avut de depăşit pentru a-şi comercializa on-line bunurile a fost asigurarea clienţilor că datele pe care le introduc în formularul electronic sunt confidenţiale. Pentru aceasta, cele mai multe site-uri comerciale legitime folosesc un site web care criptează informaţiile legate de cardurile de credit. Pe plan internaţional, se poate verifica reputaţia companiei contactând o serie de site-uri specializate cum sunt Better Business Bureau (Oficiul Companiilor de încredere), la adresa www.bbb.org, sau National Information Center (Centrul Naţional de Informare asupra Fraudelor).

  • Comisia de arbitraj pentru fosta Iugoslavie a fost instituită prin Declaraţia asupra Iugoslaviei adoptată la 27 august 1991 de către miniştrii de externe din 12 state. Iniţial, Comisia era compusă din cinci preşedinţi ai curţilor constituţionale din statele membre ale Comunităţii. După Conferinţa de la Londra asupra fostei Iugoslavii din 26-27 august 1992, Comisia este compusă din trei preşedinţi ai curţilor constituţionale, dintr-un judecător de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi dintr-un membru desemnat de către Preşedintele Curţii Internaţionale de Justiţie. După crearea sa, Comisia a fost prezidată de Preşedintele Consiliului Constituţional francez – M.R. Badinter (“Comisia Badinter”).

  • În fiecare din constituţiile ţărilor Uniunii Europene se găsesc principii ale funcţiei publice. Prima problemă ce i-a preocupat pe legiuitori a fost stabilirea competenţei pentru fixarea regulilor aplicabile funcţiei publice. Din acest punct de vedere, Constituţiile ţărilor din Uniunea Europeană se împart în:a. Constituţii care dau această competenţă exclusiv ,,puterii legislative”; b.Constituţii care partajează competenţa între legislativ şi executiv. Din prima categorie fac parte constituţiile Danemarcei, Germaniei, Greciei, Spaniei, Italiei, Portugaliei etc. Trebuie să se facă distincţie între competenţa legiuitorului sau, după caz, a executivului, de a reglementa materia funcţiei publice, pe de o parte, şi posibilitatea de a stabili reguli ale funcţiei publice prin contractul colectiv de muncă, pe de altă parte. În ţările în care regulile contractuale vin în limitele admise de legiuitor, funcţiei publice i se aplică un regim mixt, legal şi contractual. Partajarea competenţei între legiuitor şi executiv apare în Belgia, Regatul Unit, Olanda, Franţa, Norvegia.

  • În dreptul anglo-american nefiind reglementate contractele de mandat şi de comision, intermedierea are loc prin instituţia “agency”. Prin „agency” se înţelege raportul ce se stabileşte în temeiul împuternicirii date de o persoană, principal, unei alte persoane, agent, care acceptă să acţioneze în numele său. Raporturile juridice de „agency” se pot realiza şi prin simpla înţelegere (agreement) nu numai neapărat prin contract, deşi aceasta este calea utilizată în activitatea practică. Prin contractul de agenţie o persoană numită agent se obligă să acţioneze în contul unei alte persoane numită principal sau patron. Contractul de agenţie se încheie prin acordul părţilor, unde agentul trebuie să aibă o împuternicire reală sau acest acord poate rezulta dintr-o prezumţie legală care se deduce din conduita părţilor. Împuternicirea agentului este aparentă fiind creată de conduita principalului faţă de terţ

  • Franciza este un ansamblu de drepturi de proprietate industrială sau intelectuală privind mărci, firme, desene şi modele industriale, drepturi de autor, know-how sau brevete de invenţii sau inovaţii destinate a fi exploatate pentru vânzarea de produse şi prestarea de servicii de către utilizatorii finali. Într-o altă definiţie, contractul de franciză este acordul prin care francizorul acordă altei persoane denumită francizat, în schimbul unei compensaţii financiare directe sau indirecte, dreptul de a exploata o franciză în scopul comercializării unor produse şi/sau servicii determinate.

  • Deşi nu este în prim planul funcţionării Uniunii Europene, precum apar Consiliul European, Consiliul, Comisia europeană sau Parlamentul european, Curtea de justiţie a Comunităţilor europene s-a constituit încă de la apariţie atât într-una dintre caracteristicile proprii ale construcţiei europene cât şi în unul dintre cei mai importanţi piloni de sprijin şi evoluţie a nivelului comunitar.

    Cum a evoluat ea? Care este compoziţia sa? Care este modul său de procedură sau competenţele? Ce schimbări aduce în această problematică Tratatul de reformă de la Lisabona?  Sunt câteva întrebări la care se va încerca un răspuns în cadrul acestei analize.

  • Dreptul internaţional umanitar este acea ramură a dreptului internaţional public, constituit dintr-un ansamblu de norme de drept internaţional, de natură cutumiară sau convenţională, destinate a reglementa în mod special problemele survenite în situaţii de conflict armat internaţional sau/şi neinternaţional. Dreptul internaţional umanitar a apărut în baza unor motivaţii umanitare, adică pentru limitarea suferinţelor şi pagubelor pricinuite de război. Astfel, dreptul internaţional umanitar apare ca un substitut al regulilor aplicabile în timp de pace, într-o situaţie în care între părţile implicate în conflict, relaţiile ies din sfera normalităţii.

  • Guvernul conduce politica internă şi externă, administra­ţia civilă şi militară şi apărarea statului. Ei exercită funcţia executivă şi puterea de reglementare, potrivit Constituţiei şi legilor. Funcţiile şi prerogativele ce revin guvernului sunt într-o legătură directă cu caracterul formei politice (formei de stat) a Spaniei: monarhie parlamentară. În monarhiile parlamentare sau, cu anumite nuanţe, cons­tituţionale, puterea executivă reală revine Guvernului, Primul-ministru fiind persoana cea mai influentă şi cu rolul decisiv în jocul politic. Caracterul parlamentar al formei de guvernământ indică faptul că Guvernul deşi deţine puterea executivă, poartă o răspundere politică în faţa Parlamentului pentru modul în care gestionează afacerile statului.

  •         Originile paradisului fiscal irlandez trebuie căutate în perioada imigrării. În trecut, plecările către Marea Britanie şi Statele Unite au fost atât de numeroase încât, pentru a-şi recupera imigranţii, Irlanda a luat măsuri de incitare fiscală care presupuneau acordarea de scutiri investitorilor străini. Aceste măsuri se află în curs de dispariţie însă obiceiul de a acorda privilegii în anumite condiţii a deschis calea stabilirii unui statut de paradis fiscal.

  • Avocat Roxana Paliţă – Libertatea de a contracta in obligatiile comerciale, Colectia “Studii de dreptul afacerilor”, © 2007-2008, studiijuridice.ro

  • Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, este documentul care a avut o însemnătate excepţională pentru elaborarea şi dezvoltarea conceptului drepturilor omului pe plan naţional şi internaţional şi care înscrie, chiar în primul său alineat, ideea că „recunoaşterea demnităţii inerente tuturor membrilor familiei umane şi a drepturilor egale şi inalienabile constituie fundamentul libertăţii, dreptăţii şi păcii în lume”.

    Împreună cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cele două Pacte – Pactul privind drepturile civile şi politice şi Pactul privind drepturile economice, sociale şi culturale şi cele două Protocoale facultative formează, aşa cum sunt denumite de către specialiştii în domeniu – „Carta Internaţională a Drepturilor Omului”.

  • Organizaţia Europeană de Brevete (European Patent Organisation – EPO) a fost instituită prin Convenţia privind eliberarea brevetului european. Potrivit Convenţiei, Organizaţia are autonomie administrativă şi financiară. Organele Organizaţiei sunt: Oficiul European de Brevete (OEB); Consiliul de administraţie.

    Organizaţia are ca sarcină eliberarea brevetelor europene. Aceasta sarcină este îndeplinită de Oficiul European de Brevete sub controlul Consiliului de administraţie.

  • Prezentare pe scurt: Consacrarea instituţiei cetăţeniei europene şi-a găsit locul în Tratatul de la Maastricht. Aşa cum o defineşte acesta, cetăţenia europeană constă în posibilitatea dată oricărui individ care are cetăţenia unui stat membru de a fi considerat cetăţean al Uniunii Europene. Prin introducerea cetăţeniei europene, semnatarii Tratatului asupra Uniunii Europene şi-au dorit, între altele, promovarea şi consolidarea identităţii europene, implicând, în acest fel, cetăţenii în procesul de integrare europeană.

  • Descriere pe scurt:

    Aşa cum vom vedea din cele prezentate pe parcursul studiului de faţă, restricţiile de concurenţă nu sunt realizate numai de către întreprinderi. Ele pot fi şi rezultatul acţiunii guvernelor statelor membre, atunci când sunt acordate ajutoare publice diverşilor operatori economici.

  •  Libertatea de mişcare a persoanelor constituie expresia cea mai uşor perceptibilă a apartenenţei la un spaţiu european comun, fără bariere interne. Potrivit dispoziţiilor Tratatului de la Roma, libera circulaţie a persoanelor a fost unul din obiectivele fundamentale de îndeplinit în vederea realizării pieţei comune.

  •             Among the 16 specialized organizations under the aegis of the U.N, ILM (International Labour Organization occupies a special place.

              Created in the aftermath of the First World War, by the 1919 Versailles Treaty, (similarly to the League of Nations), ILM is considered to be the „child of an epoch”, internationally defining and representing all social forces,  beyond inter-governmentalism, thus promoting the universal social justice.

  •  Uniunea Europeană aştepta la 1 ianuarie 2009 intrarea în vigoare a celui mai nou Tratat al său, cel de reformă, numit şi „de la Lisabona”. Datorită dificultăţilor apărute în cadrul procesului de ratificare, acest moment al aplicării lui este pe moment amânat.

    Ce aduce nou acest Tratat european în domeniul instituţional comunitar ? Dar în celelalte domenii comunitare ? Cum s-a ajuns la necesitatea lui ? Sunt doar câteva întrebări la care s-a încercat să se răspundă în cadrul acestui studiu.

  • Organizaţia Naţiunilor Unite s-a angajat într-o amplă acti­vitate, de înaltă şi nobilă răspundere, pentru ca desfăşurarea conflictului, de pe teritoriul fostei Iugoslavii, să se menţină în limitele impuse de regulile de drept existente în domeniul ducerii războaielor şi în acest sens, au fost adoptate numeroase rezoluţii de către Consiliul de Securitate. Din şirul lung al rezoluţiilor adoptate de către Consiliul de Securitate, reţin atenţia cele în care este abordată problema respectării regulilor de drept umanitar. Consiliul de Securitate a condamnat, în mai multe rânduri, cazurile în care a fost violat dreptul internaţional umanitar şi a avertizat asupra răspunderii pe care şi-au angajat-o persoanele care au comis sau au ordonat comiterea unor asemenea acte. Consiliul de Securitate a reafirmat, în mai multe rânduri, că toate părţile în conflict trebuie să se conformeze obligaţiilor care decurg din dreptul internaţional umanitar şi în special, Convenţiile de la Geneva din 1949 şi a insistat asupra consecinţelor, precizând că persoanele care vor comite sau ordona comiterea unor asemenea grave încălcări ale dispoziţiilor acestor convenţii, se fac responsabile, în mod individual, pentru aceste acţiuni. Secretarului General i s-a cerut să constituie o Comisie imparţială de experţi, însărcinată cu examinarea informaţiilor primite şi elaborarea de concluzii asupra violărilor grave, în fosta Iugoslavie, a Convenţiilor de la Geneva.