Tratatul international – principalul izvor al Dreptului International Public

Tratatul internaţional este actul juridic prin care se creează, se modifică sau se sting norme şi raporturi juridice internaţionale. El consfinţeşte înţelegerea precisă şi liber-exprimată între două sau mai multe state cu privire la drepturile şi obligaţiile reciproce în relaţiile lor politice, economice, culturale etc.

Tratatul international – principalul izvor al Dreptului International Public

Tratatul internaţional este actul juridic prin care se creează, se modifică sau se sting norme şi raporturi juridice internaţionale[1]. El consfinţeşte înţelegerea precisă şi liber-exprimată între două sau mai multe state cu privire la drepturile şi obligaţiile reciproce în relaţiile lor politice, economice, culturale etc.

Potrivit unei alte definiţii[2], tratatul este un act juridic încheiat în formă scrisă care exprimă acordul de voinţă între două sau mai multe state ori organizaţii internaţionale şi care cuprinde drepturi şi obligaţii de ambele părţi. Prin aceste drepturi şi obligaţii sunt reglementate raporturile dintre părţile contractante.

Potrivit Convenţiei de la Viena, din 1969, prin expresia “tratat” se înţelege un acord internaţional încheiat în scris între state şi guvernat de dreptul internaţional, oricare ar fi denumirea sa particulară (art. 2).

În măsura în care li se recunoaşte calitatea de subiect de drept internaţional, deşi derivate, pot încheia tratate, şi organizaţiile internaţionale[3], în limita competenţei prevăzute de actele lor constitutive.

Tratatul internaţional este principalul izvor al dreptului internaţional, constituind forma cea mai uzitată prin care se stabilesc raporturi juridice între subiectele de drept internaţional.

Tratatele au fost folosite în relaţiile dintre state din cele mai vechi timpuri. Statele sclavagiste, de exemplu, recurgeau deseori la tratate pentru pecetluirea neînţelegerilor dintre ele.

În feudalism, asistăm la o accentuată dezvoltare a practicii convenţionale a statelor.

În perioada capitalismului, ca urma a lărgirii considerabile a relaţiilor dintre state, determinată de dezvoltarea puternică a forţelor de producţie, tratatele internaţionale cunosc o aplicare din ce în ce mai întinsă. Extinderea rapidă a relaţiilor economice şi politice impunea stabilirea, într-un  timp cât mai scurt, a unor noi reguli de drept internaţional. Politica cutumiară, care necesita trecerea unui timp îndelungat pentru consacrarea normelor juridice internaţionale, nu mai corespundea noilor condiţii interne şi internaţionale, ceea ce a determinat statele să recurgă tot mai des la tratate. Tratatul internaţional îşi afirmă astfel superioritatea faţă de cutumă, prin faptul că el precizează drepturile şi obligaţiile convenite între părţi, înlesnind astfel corecta lor îndeplinire şi asigurând în acest mod stabilitatea raporturilor dintre state.

În zilele noastre, tratatul internaţional se manifestă tot mai mult ca principal izvor al dreptului internaţional contemporan, ca formă importantă a colaborării dintre state aparţinând unor sisteme sociale diferite, în cadrul coexistenţei paşnice.

——————————————————————————–

[1] Grigore Geamănu, “Dreptul internaţional contemporan”, Vol. II, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1975, p. 67.

[2] Ştefan Deaconu, „Tratatele României cu vecinii”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001, p. 31.

[3] De exemplu, Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) şi instituţiile specializate ale ONU. Pentru detalii, a se vedea, pe larg, Raluca Miga-Beşteliu, “Organizaţii internaţionale interguverna-mentale”, Editura ALL Beck, Bucureşti, 2000; Olivier Russbach, “ONU contra ONU. Dreptul internaţional confiscat”, Editura C.N.I. Coresi, Bucureşti, 1999.